Vi s-a întâmplat, și nu o dată, să vă treziți agitați, scăldați într-o sudoare rece, agitați și respirând sacadat, până când, la vederea ambientului cunoscut, ați început să vă reveniți? Dacă da, tocmai ați avut un vis urât, cu senzații de apăsare și înăbușire sau, pe scurt, un coșmar. Deși studii recente arată că există predispoziții genetice pentru coșmaruri, ele apar, de regulă, pe un fond de anxietate, de stres, provocat de evenimente trecute, prezente sau care urmează ale vieții noastre. Chiar dacă fenomenul ca atare este universal, iar coșmaruri au și americanii, rușii, laponii sau africanii, cuvântul „coșmar” a pătruns în limba română ca un neologism francez, „cauchemar”. Este un cuvânt compus, apărut în evul mediu timpuriu, format prin alăturarea substantivului „cauche”, derivat din vechiul verb francez „cauchier” = a călca, a apăsa și neerlandezul (neerlandeza, sau olandeza, este un dialect al limbii germanice vorbită în Țările de Jos și Belgia) „mare”, care face referire la un personaj fabulos al folclorului nordic, un spectru nocturn. Populația acelor vremuri credea, într-adevăr, că senzația de sufocare resimțită în timpul unor asemenea episoade era provocată de vrăjitoare sau spirite rele care veneau să-și asuprească victimele în somn. „Mare”, în engleza veche, „mære”, în vechea neerlandeză, „mare, mora”, la vechii slavi sau „mara”, în vechea germană, era o entitate răufăcătoare, în folclorul germanic și slav, care se plimba pe piepturile oamenilor în timpul somnului lor, provocându-le coșmaruri. Majoritatea lingviștilor găsesc originea cuvântului în rădăcina proto-indo-europeană „-mer”, asociată cu zdrobirea, presarea, asuprirea sau, potrivit altor păreri, cu frecarea apăsată repetată, rănirea. Nu există o convergență de idei a cercetătorilor asupra momentului în care a apărut cuvântul, însă cei mai mulți cred că proto-slavul „mara” a trecut la germanici prin secolul I d. Hr. Despre acest spirit rău, „mare” sau „mara” se credea că ar merge noaptea călare, lăsând caii epuizați și plini de sudoare dimineața. De asemenea, puteau încurca părul bărbatului sau animalului adormit, credința luând naștere, probabil, ca o explicație a afecțiunii medicale „plica Polonica”, „împletitura poloneză”, o afecțiune neobișnuită în care firul de păr se încurcă ireversibil, formând o masă mată, uneori lipicioasă și umedă. Se considera că aceste spirite rele călăreau și copacii, ducând la încurcarea ramurilor. Aceste spirite includeau vrăjitoare care luau forma animalelor când intrau în transă, fiind vorba despre animale precum broaște, pisici, cai, iepuri, câini, boi, păsări, dar și albine sau viespi. La polonezi, „zmora/mara” era un demon, o zeiță a iernii, dar putea fi și sufletul unei persoane, vii sau moarte, precum o femeie păcătoasă, una nedreptățită sau una care a murit fără să se spovedească. Alte semne ale faptului că o anume persoană era spirit rău puteau fi: a șaptea fiică, numele pronunțat greșit în timpul propriului botez, ochi bicolori sau o singură sprânceană, formată prin împreunarea celor două sprâncene pe frunte, deasupra nasului. Dacă unei femei i s-ar fi promis că se va mărita cu un bărbat, dar acesta se căsătorește cu alta, cea respinsă va deveni „mara” – spirit rău, bântuindu-i pe bărbat și femeia aleasă. O credință foarte răspândită la polonezi era aceea că persoana care pronunța greșit o rugăciune devenea un asemenea spirit malefic. Acest spirit scurgea de energie și sânge caii, vitele și oamenii. Pentru a proteja animalele, unii oameni atârnau oglinzi peste iesle, pentru a speria spiritul cu propria-i față, sau atârnau păsări moarte pe ușa grajdului. Alteori, cailor li se dădeau panglici roșii sau erau unși cu substanțe urât mirositoare. Pe filieră sârbească, slavonul „mora” a pătruns în limba română în forma „moroi”. Dacă inițial, la fel ca la sârbi, moroiul era duhul necurat care în timpul nopții se așeza pe pieptul celui care dormea, sufocându-l, cu timpul moroiul s-a transformat în strigoi. Folclorista Elena-Niculiță Voronca avea să consemneze, la un moment dat, credința despre moroi în părțile Botoșanilor la începutul secolului XX. „Moroiul se face din copii nebotezați, născuți morți sau pierduți și îngropați. După șapte ani, el iese din mormânt și zboară pe sus să-și caute botez. Spun oamenii că aud cum strigă <<Cristian, Cristian!>> sau <<cruce, cruce!>>. Atunci, cine aude, să rupă de la sine o bucățică de ceva, din strai, basma, să arunce și să zică: <<De ești băiat să te cheme Ioan, de ești fată Maria!>>. Să mai menționăm că la englezi coșmar e „nightmare”, iar la germani „nachtmar”. Cam atât despre acest subiect, nu de alta, dar nu vreau să vă provoc un … coșmar.
Coșmar sau test de anxietate!
„Plica Polonica” sau „Împletitura Poloneză”, expusă în Muzeul facultății de Medicină a Universității Jagiellone din Cracovia-Polonia
Lucrarea nr. 43 a seriei „Caprichos”, expusă la Muzeul Prado din Madrid
Îi aparține marelui pictor și gravor spaniol Francisco Goya și este foarte cunoscută sub numele „Somnul rațiunii zămislește monștri”, după cum se poate observa și din gravură
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
