O tânără din orașul Flămânzi a fost prinsă beată criță la volan, după un apel pe 112. S-a întâmplat duminică, pe 28 martie a.c., când polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe ruta Trușești-Botoșani se deplasează un autoturism al cărui conducător auto se află sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au interceptat în trafic autoturismul respectiv pe strada I.C. Brătianu, din municipiul Botoșani, la volan fiind o tânără de 21 de ani, din Flămânzi. „În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Tânăra a fost dusă la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.