Elevi de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” şi Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” au obţinut premii la un concurs de analiză și creație literară. La cea de a XII-a ediţie a Concursului Național ”Octavian Goga sau ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III”, organizat la Sibiu, au participat peste 350 de elevi din România și Republica Moldova. Concursul a fost organizat de Colegiul Național ”Octavian Goga”.
La secţiunea critică literară – eseu, elevii coordonați de profesorul Gina – Emanuela Bârzoi au câștigat premiul I, prin Andri Bîzgan, premiul II, prin Ariana – Lorelai Gorghi și premiul III, prin Maria – Magdalena Rotaru. La secțiunea omagială – poezie dedicată marelui poet, mențiunea a fost acordată elevei Florina-Raluca Hîrtie, de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Botoșani, pregătită de același profesor dedicat de limba și literatura română.
Daniela Ștefan, de la Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga”, având-o ca îndrumător pe Lucia Ștefănescu, un profesor la fel de apreciat de elevi, a câștigat premiul II la secțiunea de creație lirică pe teme la libera alegere.
Alte premii au fost obţinute de elevi din Republica Moldova, Vâlcea, Alexandria, Miercurea – Ciuc, Târgu Jiu, Satu Mare, Buzău, Brăila, sibienii câștigând și ei numeroase locuri pe podium.
Potrivit organizatorilor, 2021 – Anul Goga este un an al ”tinerilor oțeliți” de mutațiile sociale și educative declanșate de pandemie, ceea ce îi face pe premianți și profesorii lor cu atât mai valoroși. În vremuri de ”pătimire”, Goga scria: ”Cred numai în conștiința mea, singura în drept să-mi arate dacă am greșit sau nu”.