spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTCosmin Andrei, anunţul săptămânii - "Dărâmăm garaje, creăm locuri de parcare" (video)

Cosmin Andrei, anunţul săptămânii – „Dărâmăm garaje, creăm locuri de parcare” (video)

Municipiul Botoşani intră în rândul oraşelor unde s-a luat decizia demolării garajelor care ocupă domeniul public şi nu mai sunt folosite pentru maşini, ci au fost transformate în magazii, ateliere sau loc de jucat table cu vecinii.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

După ce a dat ca temă funcţionarilor din primărie analizarea unei zone unde se află garaje, primarul Cosmin Andrei a anunţat ieri că vor fi demolate zeci de garaje de lângă Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.

Dărâmăm garajele, creăm locuri de parcare și pentru situația de pe strada Primăverii atunci când vom avea șantier și mașinile vor trebui relocate de pe traseul lucrărilor și oferim alternative cetățenilor. Vom analiza dacă, după realizarea acestei investiții concesionăm toate locurile de parcare sau doar o parte pentru cei care au avut garaje, pentru cei care sunt rezidenți în imediata vecinătate sau le lăsăm pe toate fără concesiune, ca să rezolvăm această problemă de pe Primăverii”, a declarat Cosmin Andrei.

Numărul locurilor de parcare va fi mai mare

Acele construcţii din tablă strică imaginea zonei. Mai mult, după lacătele de pe uşi, este greu de crezut că acolo sunt lăsate zilnic maşini.

Cosmin Andrei a explicat că a ales această zonă din cauza aspectului inestetic al acelor construcţii din tablă, dar şi din nevoia de a asigura noi locuri de parcare pentru botoşănenii care locuiesc în zonă. „Sunt convins că după ce vom realiza acest proiect, numărul locurilor de parcare va fi mai mare decât numărul garajelor pe care le avem astăzi acolo, garaje care consider că botoșănenii care le dețin, le folosesc în alt scop decât cel inițial, pentru parcarea autoturismelor”, a spus Cosmin Andrei.

Această iniţiativă ar putea fi aplicată şi în alte zone ale oraşului 

Primarul va iniţia un proiect de hotărâre care va fi supus dezbaterii în deliberativul local.

Aceste garaje figurează în documentațiile municipalității ca locuri de parcare acoperite, nu figurează drept construcții. Vom intra cu proiect de hotărâre pentru demolare, motivat de justificarea utilității publice, apoi cu un plan urbanistic de detaliu, aprobat de Consiliul Local, în vederea autorizării construirii unei parcări. Dacă acest proiect va fi unul de succes îl replicăm și în alte zone din oraș, fără a face o declarație la modul general, că vreau să demolez garajele din municipiul Botoșani”, a explicat primarul municipiului.

 Garajele au fost desfiinţate în alte oraşe

În alte oraşe din ţară, printre care şi municipiul Cluj, garajele au fost demolate. În ultimii ani, edilii botoşăneni au evitat acest subiect, cel mai probabil din raţiuni electorale.

La Botoşani, cele mai multe garaje au fost construite după 1990, când s-au încheiat contracte de concesiune pe 25 de ani, la preţuri modice.

În municipiu sunt aproximativ 3.000 de garaje, suprafaţa medie ocupată de o astfel de construcţie fiind de 20 de metri pătraţi. „Din punct de vedere practic, aceste garaje încurcă, pentru că ocupă mult spaţiu şi s-ar putea amenaja mult mai multe locuri de parcare, dacă ar fi demolate. Şi din punct de vedere estetic, acestea arată urât. Nu există unitate din punct de vedere arhitectural, unele dintre ele sunt vechi, neîntreţinute, au un aspect neplăcut. Există totuşi un plus – municipalitatea încasează sume importante din concesiuni”, afirma viceprimarul Marian Murariu, în septembrie 2019.

Tot atunci, viceprimarul a explicat că a întâlnit cetăţeni la şedinţele de negociere care aveau contract de 25 de ani şi plăteau de la unu până la 3,5 lei pe metru pătrat pe an, pentru terenul ocupat de garaje. La încheierea unui nou contract, concesiunea este stabilită la preţul zonei, ajungându-se la 61 de lei pe metru pătrat în zona centrală.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.7 °
-0 °
94 %
9kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...