spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTȘeful Biroului de cadastru din cadrul Primăriei destituit din cauza unei condamnări...

Șeful Biroului de cadastru din cadrul Primăriei destituit din cauza unei condamnări penale

Șeful Biroului Cadastru din cadrul Primăriei municipiului Botoșani a fost destituit, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a fost condamnat definitiv într-un dosar penal. Desfacerea contractului de muncă a venit, însă la mai bine de un an de la pronunțarea sentinței definitive.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Prins băut la volan, după ce a provocat un accident soldat cu pagube materiale, Mihai Dorin Palaghiu a fost condamnat la 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Sentința definitivă a fost pronunțată pe 27 ianuarie 2020 de către magistrații Curții de Apel Suceava. Astfel, în urma deciziei Curţii, Mihai Dorin Palaghiu urma să fie supus unui termen de încercare de doi ani, timp în care va trebui să respecte o serie de obligaţii stabilite de instanţă.

Totodată, el va trebui să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 zile la Primăria comunei Curteşti, ori la Primăria municipiului Botoşani.

Accident provocat la beţie

Căsătorit cu o fostă procuroare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, Mihai Dorin Palaghiu a urcat băut la volanul maşinii sale, pe 3 decembrie 2018, iar pe Calea Naţională din municipiu a pierdut controlul volanului, împrejurare în care maşina s-a izbit într-un autoturism Jaguar, ce era parcat regulamentar şi la volanul căruia se afla proprietarul.

Accidentul nu s-a soldat cu răniţi, dar poliţiştii rutieri care au ajuns la faţa locului l-au verificat cu etilotestul pe Palaghiu, rezultatul indicând o îmbibaţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Imprimanta aparatului alcooltest era defectă şi nu a fost posibilă imprimarea rezultatului testării, însă angajatul primăriei a fost dus la spital, unde i s-au recoltat două probe de sânge.

Ulterior, buletinul de analiză toxicologică emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală a arătat că bărbatul avea o alcoolemie de 1,95 g‰, la prima probă şi de 1,70 g‰ la proba a doua. Rezultatele au fost contestate şi s-a solicitat determinarea alcoolemiei din sânge, pentru proba martor, la Institutul de Medicină Legală Iaşi. De data aceasta, alcoolemia a ieşit mai mare, de 2,12 g‰ la prima probă şi respectiv 1,97 g‰ la proba a doua, rezultate cu care Palaghiu a fost de acord.

Fapte recunoscute în instanţă 

Audiat în timpul anchetei, angajatul primăriei a recunoscut că în ziua cu pricina s-a întâlnit cu un cunoscut, cu care ar fi băut aproape 600 de mililitri de vin, dar la despărţire a sunat la dispeceratele de taxi şi, pe motiv că nu i s-ar fi răspuns, a urcat la volan şi a plecat cu maşina spre casă, accidentul având loc în momentul în care el ar fi încercat să evite un câine apărut pe carosabil.

De altfel, deşi alcoolemia era destul de mare, la dosar era ataşată o fişă de examen clinic în care se specifică faptul că bărbatul era orientat temporo-spaţial şi nu prezenta imprecizie în mişcări. Trimis în judecată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, Mihai Dorin Palaghiu a recunoscut totul şi a cerut să fie judecat în formulă simplificată. Prin urmare, judecătorii botoşăneni i-au aplicat doar o amendă penală de 1.500 de lei.

Legea permitea acest lucru, mai ales că angajatul primăriei nu avea antecedente penale. Doar că în urma sentinţei procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au făcut apel, considerând pedeapsa prea blândă. Aşa se face că în momentul în care magistraţii Curţii de Apel au reanalizat cazul, amenda a fost anulată, iar Mihai Dorin Palagiu a fost condamnat la pedeapsa închisorii, alcoolemia fiind foarte mare.

Deși infracțiunea comisă nu a avut legătură cu activitatea sa profesională, șeful Biroului Cadastru a fost destituit întrucât este vorba de o condamnare penală, privativă de libertate. Desfacerea contractului de muncă a venit în baza unor prevederi ale Codului Administrativ.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
75 %
1.6kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...