„– Băiatul meu e iminent, a luat 10 la simulare la bacalaureat”. Sau, „- Am fost într-un pericol eminent, norocul meu că am observat la timp mașina”! Sunt două exemple ale folosirii incorecte a unor cuvinte aproape omofone, dar cu înțelesuri diferite. Al treilea cuvânt din seria celor prezentate este „imanent”, aici pericolul utilizării greșite e mai rar, pentru că acest termen e cunoscut de un cerc redus de oameni. Să le analizăm pe rând și să vedem ce înseamnă fiecare dintre ele. Cuvântul „iminent” e folosit pentru a descrie ceva care e gata să se întâmple foarte curând, inevitabil. De multe ori cuvântul este utilizat cu referire la ceva care se profilează a fi de temut sau amenințător, precum un dezastru. În latină, „imminens, -éntis” înseamnă „înălțare-înălțat, dar și amenințare-amenințător”. O persoană „eminentă” iese în evidență mai presus decât alții prin calitățile sale, de regulă intelectuale, de excepție. Cuvinte sinonime pentru eminent sunt excepțional, superior, remarcabil, excelent. Și acest cuvânt provine din latină, acolo unde „eminens” înseamnă „dominant”. A dat naștere la alte două cuvinte compuse, „proeminent” și „preeminent”. Primul înseamnă, cu referire la valori umane, „ieșit din comun prin valoare, calități, remarcabil” (lat. „proeminens”), iar când referința este o însușire/caracteristică fizică poate însemna „bombat/ă, boltit/ă” (frunte, de exemplu), sau „pronunțat, puternic” (cum e maxilarul la unii oameni). Celălalt cuvânt, „preeminent”, este tot de origine latină, „prae-eminens” însemnând „a fi remarcabil”, „prae – înainte de, eminere – a ieși în evidență”. Preeminent înseamnă, așadar, superior, mai presus decât alții ca valoare, ca rang. Cuvântul tinde să aibă o valoare de evidențiere mai mare decât cuvântul de la care pleacă, „eminent”, deși de multe ori înseamnă, de fapt, același lucru. În domeniul juridic există termenul „domeniu eminent”, însemnând puterea statului sau guvernului de a transforma o proprietate privată în folosință publică. De asemenea, substantivul „eminență” este folosit pentru a desemna pe cineva sau ceva aflat într-o poziție înaltă, iar în ierarhia bisericii catolice este utilizat pentru a-i desemna pe cardinali. Joseph François Le Clerc du Tremblay, zis „Părintele Joseph”, sfătuitorul celebrului cardinal francez Richelieu, a întruchipat în el ambele înțelesuri ale termenului, generând expresia „eminență cenușie” (era în slujba Eminenței Sale cardinalul, dar mantia sa cenușie avea menirea de a nu-l evidenția, a nu atrage atenția asupra sa). Ultimul din seria celor trei termeni este „imanent”. Întâlnit mai ales în domeniul filosofiei sau al teologiei, cuvântul descrie o caracteristică despre care se consideră ca rezidând în ceva, sau aflându-se în limitele unei experiențe sau cunoștințe posibile, în contrast cu transcendentul. Imanentul este propriu naturii obiectului, acționează din interiorul acestuia, este intrinsec. Imanența arată lipsa unei cauze din afară, spre deosebire de transcendență, care indică o cauză exterioară și superioară. Cuvântul provine din latinescul „immanere” = „a locui în, a rămâne”. La final, un „trick”, cum spun englezii, pentru a nu confunda între ele măcar cele două cuvinte uzuale care se aud aproape la fel. Înainte de a rosti cuvântul eminent, cu referire la cineva, gândiți-vă la Eminescu, ambele cuvinte încep cu aceleași două litere. Cum a fost Eminescu? Excepțional, remarcabil, genial, excelent. Adică, pe scurt, „eminent”. Cât despre cuvântul „iminent”, acesta împarte primele două litere cu termenul „imediat”, un alt adjectiv care descrie ceva ce se va întâmpla în scurt timp. Pentru „imanent” nu prea am cum să vă ajut, încercați să nu-l folosiți dacă nu sunteți siguri că îl folosiți corect.
Prof. dr. Daniel Botezatu