joi, aprilie 3, 2025
AcasăLocal BTZiua Sindromului Down, marcată la Darabani

Ziua Sindromului Down, marcată la Darabani

Ziua Sindromului Down a fost marcată și la Darabani. După ce la Dorohoi a fost organizat un maraton de îmbrățisări online, un eveniment a fost organizat și în cel mai nordic oraș al țării. Acesta a fost organizat de reprezentanții Asociației “Luisa Maria”.

Potrivit Cătălinei Constantinescu, psihologul asociației, duminică, 21 martie, când a fost marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, aceștia au primit tort și prăjituri și au desfășurat diverse activități, printre care terapie de grup și terapie individuală.

Asociație înființată din dorința de a-și ajuta copilul

Asociația “Luisa Maria” a fost înființată în 2019 de un părinte care și-a promis că îi va oferi fiicei sale o viață cat mai normală și că o va ajuta să se integreze cât mai ușor în societate.

Cel care a pus bazele asociației este Mihai Manole, iar ulterior acestuia i s-au alăturat alte 18 familii care au copii cu nevoi speciale. Cei înscriși au parte de terapie de grup, care presupune socializare, dar și de terapie individuală, care înseamnă lucrul unul la unul cu fiecare dintre membrii.

“Copiii sunt învățați să folosească tacâmuri, să desfacă capse de la îmbrăcăminte sau să își spele singuri mâinile și picioarele”, a menționat Cătălina Constantinescu.

În Asociație sunt înscrise 32 de persoane din Darabani și din zonele de lângă Darabani, cu vârste cuprinse între 3 și 30 de ani, cu diverse forme de dizabilități cum ar fi: Sindromul Down, autism și paralizie cerebrală.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...