miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTAgresor sexual trimis în judecată. A violat o femeie și a prădat-o

Agresor sexual trimis în judecată. A violat o femeie și a prădat-o

Un individ care a intrat peste o femeie și a violat-o a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Grozăvia a avut loc în urmă cu aproape o lună, când suspectul, în vârstă de 32 de ani, a dat buzna în casa unei femei în vârstă de 59 de ani, din Ștefănești, și a agresat-o sexual. Ulterior, victima a reușit să scape și a fugit din locuință pentru a cere ajutor, timp în care tânărul a furat mai multe bunuri din locuință.

„În baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut faptul că în data de 25 februarie a.c., în jurul orelor 18, inculpatul a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate și prin întrebuințarea de violențe a constrâns-o să întrețină raporturi sexuale normale. Înainte de a părăsi locuința persoanei vătămate, inculpatul a sustras două telefoane mobile în valoare de 300 lei și o pereche de cercei din argint în valoare de 200 lei. Prejudiciul total de 500 lei a fost recuperat”, au precizat procurorii.

Dosarul penal a fost instrumentat de către organele de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Ștefănești – Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Săveni, spre competentă soluționare.

Arestat preventiv după comiterea faptei, suspectul, Florin Cibotariu, urmează să răspundă în fața magistraților, însă, până la pronunțarea unei sentințe definitive, el va beneficia de prezumția de nevinovăție.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...