Scandal uriaș la Darabani, după ce comisarii Gărzii de Mediu au descoperit, în apropiere de oraș, un fel de rampă de gunoi neautorizată. În urma constatărilor, Primăria a fost amendată cu 40.000 de lei.
S-a întâmplat în cursul zilei de luni, când, urmare a unei sesizări, comisarii Gărzii de Mediu Comisariatul Județean Botoșani au verificat un amplasament de pe raza UAT Darabani. „La data controlului pe amplasamentul sesizat, administrat de către UAT Darabani, au fost identificate depozitări în amestec de deșeuri menajere, deșeuri vegetale, deșeuri din construcții și demolari, deșeuri reciclabile (PET-uri, hârtie și carton), deșeuri periculoase (azbest), anvelope uzate, precum și deșeuri rezultate de la igienizarea cimitirelor pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp. „Pe o suprafață de aproximativ 800 mp au fost identificate urme de utilaje, cel mai probabil utlilizate la lucrări de nivelare și acoperire a deșeurilor. Pe pășunea comunală, pe o suprafață de câteva hectare au fost identificate deșeuri răzlețe, antrenate de vânt și depozitări de deșeuri incendiate (cantități mari de cenușă)”, au arătat comisarii de mediu.
Pentru neconformitățile constate s-au trasat mai multe măsuri cu termen, în vederea remedierii situației. Astfel, Primăria ar urma să salubrizeze zona și să aducă amplasamentul în circuit natural și va trebui să interzică eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate. Prin urmare, în zonă ar trebui montate plăcuțe avertizoare privind interzicerea depozitarii deșeurilor pe amplasamentul din extravilanul localităii Lișmănișa, DJ 298 A. „S-a aplicat și o sancțiune, conform prevederilor legale, în valoare de 40.000 lei”, a arătat Cristina Kashyap, comisar șef al Comisariatului de Mediu Botoșani.
Contactat de reporterii „Monitorul”, primarul orașului Darabani, Alin Mihai Gîrbaci, spune că nu a fost de acord cu constatările Gărzii de Mediu și că există posibilitatea să conteste sancțiunea. „Nu am fost de acord cu ce au constatat dumnealor. Avem câteva zile la dispoziție și vom decide dacă vom contesta sancțiunea”, a spus primarul Gîrbaci.
Controlul Gărzii de Mediu a venit după ce au apărut o serie de informații potrivit cărora pe imașul dinspre Lișmănița ar fi fost amenajată o rampă de gunoi neautorizată. Iar fotografiile făcute de comisarii Gărzii de Mediu sunt fără dubii. Există suspiciunea că deșeurile ar fi cele colectate de la populație și care nu au fost ridicate de operatorii de salubritate. Prin urmare, deșeurile ar fi fost ridicate din pubele, pe timp de noapte, chiar cu un utilaj al primăriei și transportat la marginea orașului, unde au fost lăsate pe câmp.