Vineri, 19 martie și duminică, 21 martie, ora 18:00, la Casa Tineretului va fi prezentat, în premieră, spectacolul „Proştii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu (Regia artistică: Vlad Cepoi, Scenografia: Gelu Rîşca, Asistent regie: Alexandru Dobynciuc). Din distribuţie fac parte actorii: Bogdan Horga, Ella Nistor, Alexandru Dobynciuc, Alexandra Acalfoae, Irina Mititelu şi Florin Aioniţoaei.
– „Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu este un text care dovedeşte încă o dată că teatrul are de-a face cu lucrurile eterne, cu lucruri care ţin de relaţiile umane, care au funcţionat şi în regimul trecut, dar sunt valabile şi în acest regim. – a declarat Traian Apetrei.
,,Eugen Simion (critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar , membru titular al Academiei Române – n.r.) a vorbit despre personajele din „Proştii sub clar de lună” caracterizându-i ca fiind nişte îngeri cu cazier. Personajele sunt interesante prin incapacitatea lor de a trăi, deoarece copiază de la oamenii din jur gesturi caracteristice pentru diferitele sentimente pe care ei ştiu că trebuie să le trăiască, dar sunt incapabili să le simtă”, a susţinut regizorul Vlad Cepoi.
Biletele se găsesc la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510970 (program: 10.00 – 18.00, de marți până vineri, iar sâmbătă, și duminică 15.00 – 18.00). Preţul unui bilet este de 30 lei.
Biletele pot fi achiziţionate şi online la adresa: https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani.