Un apreciat profesor din Botoșani s-a stins din viață la câteva săptămâni după ce și-a înmormântat soția, și ea tot cadru didactic. Este vorba despre profesorul Aristotel Vasiliu, un adevărat artist al județului nostru, care a realizat inclusiv bustul lui Mihai Eminescu de la Grupul Școlar din Vorona.
Aristotel Vasiliu a trecut la cele veșnice pe 15 martie, iar soția sa, învățătoarea Victoria Vasiliu a murit pe 24 februarie. Profesorul de 75 ani a fost diagnosticat cu pneumonie Covid, formă severă, pe data de 18 februarie şi a fost externat ameliorat pe 4 martie. Zece zile mai târziu, pe 14 martie, a ajuns din nou la spital, fiind internat din cauza unei hernii ştrangulate, care i-a adus şi decesul o zi mai târziu.
„Dragii nostri, dragi parinti !!!! L-ai iubit atat da mult pe tata incat l-ai luat si in cer langa tine ! Aseara, tatal meu, prof VASILIU ARISTOTEL a plecat la ceruri alaturi de mama ! Drum lin, Bubu si ai grija de Bica”, este mesajul sfâșietor transmis de fiica celor doi, Magda.
„Domnul profesor Vasiliu Aristotel a fost la noi, la Liceul Pedagogic. Au rămas amintirile și medalioanele cu personalități, pictate de domnul profesor in holul de la intrarea principală in școală. Drum lin, in lumină! Dumnezeu să-l ierte! Cu puțin timp in urmă a plecat pe același drum, al veșniciei, soția sa – o figură distinsă, fostă învățătoare. Dumnezeu să-i primească in Impărăția Sa! Iar noi, cei care i-am cunoscut, să le păstrăm veșnică amintire”, spune Florentina Dănilă.
Trupul neînsufleţit este depus la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Calea Națională nr.55.
Înmormântarea va avea loc vineri, 19 martie 2021, la cimitirul din comuna Roma, începând cu ora 12:00.
Colegii distinsului profesor îi pot aduce un ultim omagiu şi în cursul zilei de vineri, în intervalul orar 11:00 – 11:30, când cortegiul funerar va trece prin fața Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani.