Omul de afaceri Iulian Căzăcuț, fostul patron al societății Doly Com SRL, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani sub acuzația de evaziune fiscală şi spălarea banilor, ambele în formă continuată. În boxa acuzaților va ajunge și fosta directoare economică a firmei, Angela Maria Horodnicu, bănuită la rândul ei de complicitate la spălarea banilor, în formă continuată. Dosarul penal întocmit pe numele acestora a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, care urmează să verifice legalitatea administrării probelor și a întocmirii rechizitoriului. Ulterior, instanța va decide data la care va începe procesul. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, cei în cauză vor beneficia de prezumţia de nevinovăţie.
Operaţiuni contabile fictive
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007-2011, Iulian Căzăcuț, în calitate de administrator al societății Doly Com SRL, ar fi dispus evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni contabile succesive fictive, sustrăgându-se de la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 40.872.760 lei, reprezentând T.V.A.. În aceeaşi perioadă, susțin procurorii, Iulian Căzăcuț, prin înregistrări contabile neconforme, ar fi introdus în circuitul comercial al aceleiaşi societăţi suma de 40.872.760 lei, rezultată din operaţiunile de evaziune fiscală, din care o parte a fost ridicată din bancă, cu titlu de restituire aport, iar o parte a rămas în conturile societăţii, alături de fondurile legale. În ceea ce o priveşte pe fosta directoare economică, Angela Maria Horodnicu, anchetatorii au reţinut că, în perioada 2007 – 2011, aceasta i-ar fi înlesnit lui Iulian Căzăcuț sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale legale.
Plângere penală făcută de reprezentanţii Fiscului
Ancheta în acest caz a început în 2016, în urma unei plângeri penale făcută chiar de reprezentanții Fiscului. Astfel, în toamna lui 2015, o echipă de control din cadrul Finanțelor Publice a efectuat o verificare în evidențele societății Doly Com. Încă de atunci omul de afaceri a negat că la mijloc ar fi vorba de fapte penale și a susținut că la mijloc ar fi vorba doar de o interpretare a legii din partea celor de la Fisc. Ulterior, cazul a ajuns în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și a polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, care au verificat din nou documentele și situația economică a societății la acea vreme. Cercetările au durat până anul acesta, când anchetatorii au întocmit rechizitoriul.
Omul de afaceri a solicitat intrarea în insolvenţă
În urma controlului organizat de Fisc și a sumelor imputate, omul de afaceri Iulian Căzăcuț a solicitat intrarea în insolvență a societății Doly Com. Întrucât lichidatorul a considerat că sumele nu pot fi achitate în patru ani, instanța a dispus intrarea în faliment. Doar că procesul a fost amânat în ultima perioadă, instanța așteptând să vadă ce se întâmplă și în dosarul penal. După falimentul Doly Com, Iulian Căzăcuț a înființat o altă societate comercială, cu nume asemănător, Doly Com Distribuție, continuându-și afacerile. În 2019, de exemplu, această nouă firmă a avut o cifră de afaceri de peste 260 de milioane de lei și un profit de 3,6 milioane lei, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din mediul privat din județul Botoșani.