E început de primăvară, e început de martie, cândva (în era precreștină) era începutul unui nou an. Iată motivele pentru care am ales ca temă a acestui articol câteva cuvinte care definesc „începutul” în limba română. La început, putem spune, a fost „Geneza”. Acesta este numele dat primei cărți a Vechiului Testament, care cuprinde crearea lumii (cosmogonia), dar și Facerea lui Adam și a Evei. Cuvântul „geneză” este echivalentul grecesc pentru termenul ebraic original, „gignesthai” = a fi născut, respectiv „ghenesis” însemnând, în greacă, „facerea, originea, nașterea”. Romanii au preluat cuvântul, pentru ei „genesis” însemnând „facere”. Așadar, termenul se poate referi la originea sau începutul a orice, de la un corp ceresc la o ființă sau o idee. Un alt cuvânt ce marchează începutul este chiar „început”. Verbul „începe” vine din latinescul „incipere”, din care derivă și cuvântul incipient (adică de început), dar și „incipit”, desemnând formula introductivă dintr-o carte tipărită sau dintr-un manuscris antic ori medieval, care cuprindea titlul lucrării și numele autorului („hic incipit”, adică „aici începe”). „Preambul” este un alt cuvânt folosit pentru a desemna începutul. Este numele dat primei secțiuni a Constituției SUA, paragraful de 52 de cuvinte care începe cu „Noi, poporul…” și care enunță scopul documentului ce urmează. „Ambul”, din cuvântul „preambul” provine din verbul latin „ambulare” = „a merge”, care a dat cuvinte precum ambulanță sau ambulatoriu. „Praeambulus”, din latina târzie, înseamnă „premergător, mers în față”. Într-o utilizare mai largă, preambulul se poate referi la orice afirmație introductivă sau secțiune de început a unui text, ori la un fapt, o circumstanță din care urmează alte evenimente. Ce a fost primul, oul sau puiul? Expresia latină „ab ovo” pare să dea răspunsul la această enigmă clasică. De fapt, „ab ovo” face parte dintr-o frază scrisă de poetul latin Horațiu în Satire, I, 3, 6: „ab ovo usque ad mala”, care se traduce prin „de la ou la mere”. La romani, prânzul începea cu ouă și se termina cu mere, așa încât formularea lui Horațiu înseamnă „de la început până la sfârșit, de la un capăt la altul, de la A la Z”. Un cuvânt mai puțin cunoscut care desemnează începutul este „exordiu” (prima parte a unui discurs, care enunță, pe scurt, conținutul acestuia, urmărind captarea atenției și interesului auditoriului. Cuvântul provine din latinescul „exordium”, substantiv format din prefixul „ex” („din”) și verbul „ordiri”, care înseamnă „a începe”. Prin extindere, exordiu poate însemna prefață, introducere, cuvânt înainte, prolog la o carte, la un articol. „Uvertura” (în franceză „ouverture”) poate fi un gest introductiv sau o propunere, dar în domeniul muzicii reprezintă introducerea orchestrală a unei compoziții dramatice, cum ar fi opera. Uvertura Wilhelm Tell, de exemplu, deschide opera cu același nume a lui Gioachino Rossini. În termeni non-muzicali, uvertura poate însemna primele demersuri în vederea începerii unor tratative. În jocul de rugby, uvertura sau mijlocașul la deschidere poartă întotdeauna numărul 10, fiind primul om de pe linia de fund. În sfârșit, un alt cuvânt care se încadrează în tema propusă este „inițial”. Provine tot din latină, din „initialis, initium”, care înseamnă început, start. Așadar, inițial/inițială înseamnă care este la început, de început, desemnând și litera cu care începe un cuvânt, literă mare, abreviere a numelui și/sau prenumelui unei persoane (inițiale).
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Icoană cu Dumnezeu creând lumina terestră, în chipul stelelor de pe cer, în a patra zi a facerii (Genezei)
Preambulul Constituției SUA
Link-ul către Uvertura Operei Wilhelm Tell, de Gioachino Rossini