În această perioadă au început lucrările la Centrul de tranzit construit pentru tinerii aflaţi în grija statului. Acest centru va fi ridicat lângă fostul Centrul de plasament Prietenia şi va fi „casă nouă” pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului, la împlinirea vârstei de 18 ani. Aici tinerii vor putea sta o perioadă, un an sau doi, până îşi vor găsi un loc de muncă şi vor putea trăi pe cont propriu. În perioada în care vor sta în Centrul de tranzit, tinerii vor beneficia de consiliere din partea specialiştilor din cadrul Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Centrul va avea o capacitate de opt locuri
„Avem o convenţie cu Fundaţia Hope and Homes for Children (HHC) Baia Mare. Această fundaţie va construi clădirea, iar direcţia va asigura utilităţile. În acest centru de tranzit vor fi cazaţi tineri care ies din sistem la împlinirea vârstei de 18 ani, aflaţi în perioada de tranziţie către o viaţă independentă”, a declarat Doina Nacu, directorul DGASPC.
Oficialul a adăugat că, la împlinirea vârstei de 18 ani, tinerii mai au dreptul să rămână în sistem încă doi ani, până îşi găsesc un loc de muncă. Tinerii care sunt studenţi rămân în grija statului şi pe perioada studiilor universitare, până la vârsta de 26 de ani.
Potrivit celor precizate de Alexandru Colbu, directorul adjunct al DGASPC, la această dată sunt 53 de tineri care au peste 18 ani şi sunt cazaţi în centrele rezidenţiale şi alţi 40 care se află în grija asistenţilor maternali.