Cu câteva săptămâni înainte de a atinge borna de un an de la începutul oficial al pandemiei în judeţ, Botoşaniul a atins câteva cifre nedorite în statisticile luptei împotriva Covid.
Astfel, peste 500 de botoşăneni au decedat în urma infectării cu virusul care a paralizat întreaga planetă. Mai exact, din martie 2020 şi până în prezent, au decedat 506 botoşăneni diagnosticaţi cu Covid19. În total, în toată această perioadă de timp au fost depistaţi pozitivi 11.139 de botoşăneni. Din fericire, dintre aceştia 10.068 au fost deja declaraţi vindecaţi. Alţi 565 sunt în prezent consideraţi cazuri active, fiind încă suferinzi de Covid19.
Încă 31 de botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Conform statisticii instituției, nici o unitate administrativ-teritorială din județ nu mai prezenta, ieri, o incidență de infectare mai mare de 3 la mia de locuitori. Municipiul Botoșani avea un indice de infectare de 2,62. La nivel județean, sunt înregistrate 1,25 cazuri per mia de locuitori.
Anchetă demarată de DSP
Direcția de Sănătate Publică Botoșani a declanșat o anchetă după ce trei beneficiari și doi instructori de educație de la Casa de tip familial „Lizuca” din municipiul Botoșani au fost confirmați pozitiv Covid. Este vorba despre doi elevi de clasa V-a de la Școala Specială „Sf. Stelian” și un elev de clasa IX-a de la Colegiul „Gheorghe Asachi” Botoșani.
De asemenea, doi instructori de educație au fost conformați pozitiv, unul dintre acesta reinfectându-se. Ancheta DSP vrea să stabilească sursa focarului în casa de tip familial din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Peste 3.000 de cazuri noi la nivel naţional
În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, au fost raportate 3.288 de cazuri noi de Covid-19, din 18.175 de teste efectuate. De asemenea, în acelaşi interval, alți 46 români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus.
Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 828.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea 20.900 au decedat.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.560. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI