Peste 3000 de elevi botoşăneni din învăţământul primar şi gimnazial vor să participe la ore de pregătire organizate în cadrul Programului naţional „Şcoala după şcoală”. Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a declarat că unităţile de învăţământ au transmis situaţia centralizată a cererilor, iar comisia care va coordona acest program s-a întrunit astăzi pentru a constitui grupele pe fiecare unitate de învăţământ în parte. Potrivit oficialului, sunt şi câteva sute de cadre didactice care şi-au arătat disponibilitatea de a face pregătire suplimentară cu elevii.
Contracte de muncă cu timp parțial semnate cu învățători și profesori
Astfel, vor fi semnate contracte de muncă timp parțial pentru învățătorii și profesorii care doresc să desfășoare activități remediale cu elevii, în perioada următoare, în limita a douăzeci de ore pe lună, pentru minim 12 elevi pe grupă (aceeași disciplină pentru același an de studiu sau mai puțin indicat, în regim mixt, dar obligatoriu prin activități față în față și nu online).
Categoriile vizate de proiect sunt elevii care în timpul orelor online nu au avut dispozitive electronice sau conexiune la internet, elevii corigenți sau cu situația neîncheiată pe primul semestru, ori elevi care fac parte din categorii și grupuri vulnerabile, înregistrând regres școlar în primul semestru.
„Analizăm cererile depuse de părinţi pe fiecare unitate de învăţământ pentru a constitui grupele de elevi. Ideea principală este ca aceste grupe să se facă în şcoala unde învaţă copiii, însă e posibil să avem unităţi unde să nu putem constitui aceste grupe. Spre exemplu, la o şcoală, într-o clasă a V-a sunt doar şase cereri. Acolo fie constituim o grupă mixtă, deşi nu ne-am dori să facem pregătire în sistem simultan, fie îi ducem pe elevi la o altă şcoală”, a explicat Gabriel Hârtie.
Cursurile încep cu data de 8 martie
Orele de pregătire vor fi organizate începând cu 8 martie, la o lună de la debutul celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2020 – 2021. Unităţile de învăţământ care organizează Programul naţional pilot „Şcoala după şcoală” vor primi un sprijin financiar de 200 de lei pe lună pentru fiecare copil înscris în program, pentru plata cadrelor didactice.
Se recomandă efectuarea orelor remediale la limba română, matematică și științe, fără a fi exceptate însă și alte discipline.