joi, aprilie 3, 2025
AcasăLocal BTLuna asta ne bat recenzorii la ușă

Luna asta ne bat recenzorii la ușă

Recensământul populației va avea loc anul viitor, dar autoritățile „se antrenează” încă de pe acum cu un „recensământ de probă”. Acesta are ca scop verificarea metodologiei folosite, dar și rodarea recenzorilor.

„Este inedit, pentru că nu se mai face pe hârtie. Va exista o etapă de autorecenzare, apoi una de recenzare”, spune Ovidiu Mihalache, șef serviciu în cadrul Direcției Județene de Statistică. La nivel național s-a luat în calcul un eșantion de 50.000 de locuințe iar 1.200 dintre acestea sunt din Botoșani. „Este vorba despre Botoșani și Roma și am transmis ieri la cele două primării adresele oficiale. Sunt 10 sectoare din Botoșani a câte 50 de locuințe fiecare și 14 sectoare în Roma, tot de câte 50 de locuințe”, explică Mihalache.

Se mizează pe autorecenzare

Din Botoșani sunt vizate străzile Bujor, Călugăreni, Cernavodă, Cireșoaia, Crinilor, Gheorghe Hăsnaș, Grădinarilor, Grigore Antipa, I.C. Brătianu, Iazului, Independenței, Ion Pillat, Nicolae Leon, Popa Șapcă, Rozelor, Tătarilor și Tudor Vladimireascu.

„În prima etapă va fi o vizită preliminară, pentru informare. Apoi, pe adresa de mail vor primi un link și vor avea de completat un chestionar. Aceasta este prima etapă, cea de autorecenzare”, spune Ovidiu Mihalache. În cazul în care chestionarele nu sunt completate integral sau nu a fost accesat linkul în perioada 10-16 martie, de pe data de 22 martie vor ieși pe teren recenzorii.

La Botoșani sunt 24 de recenzori, câte unul pe fiecare sector, iar rolul lor va fi acela de a completa baza de date. Activitatea va fi complet informatizată, toate datele fiind încărcate pe o tabletă cu conexiune la internet.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...