Controlul efectuat de Ministerul Sănătăţii la Botoşani, după ce un copil de trei ani a decedat în drum spre spital, s-a încheiat. Inspectorii care au anchetat cazul au decis sancţionarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) ca instituţie, dar şi a medicului coordonator din acea noapte. SJA a fost sancţionat cu avertisment în urma constatării lipsei unor liste de proceduri operaţionale şi a tabelelor de luare la cunoştinţă a acestora de către medicii din dispecerat, pentru activitatea de intervenţie. Pentru că au fost date termene de remediere la controalele din trecut, în prezent instituţia a fost sancţionată cu avertisment.
Medicul coordonator din acea noapte, din dispeceratul SJA, a fost sancţionat cu o amendă de 2.000 de lei pentru neasigurarea triajului apelurilor primite prin sistemul de urgență și nestabilirea priorităților în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Practic, inspectorii ministerului au apreciat faptul că la apelul încadrat de 112 ca şi cod roşu de intervenţie, a fost trimis mai întâi un echipaj cu asistent şi nu unul cu medic. Medicii legişti au stabilit, însă, că decesul a fost iminent.
Deces cauzat de o serie de afecţiuni grave
Între timp, rezultatele autopsiei micuţului au arătat că decesul acestuia a survenit brusc şi a fost cauzat de o serie de afecţiuni grave, la nivelul plămânilor şi inimii, ceea ce ar fi făcut ca intervenţia ambulanţei să fie fără succes chiar dacă ar fi avut din start medic.
„Una din cauze la decesul copilului este insuficiența cardiacă cronică cu edem la nivelul ambilor plămâni. Edemul este acumularea de fluide la nivelul alveolelor pulmonare, îngreunând respiraţia, prin alterarea schimburilor gazoase la nivelul membranei alveo-pulmonare, ce are ca rezultat scăderea saturaţiei oxigenului în sângele periferic. De cele mai multe ori, edemul pulmonar are la bază o afecţiune cardiacă”, a spus un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.
De altfel, rudele copilului au spus că micuţul a avut câteva spasme în timpul somnului, după care s-ar fi liniştit. Ulterior, însă, bunica a realizat că acesta era în stare gravă şi l-a alertat pe unul dintre unchii micuţului, care a alergat cu copilul în braţe până la maşină şi a pornit spre ambulanţa plecată de la Botoşani. Faptul că unchiul acestuia era într-un maieu şi desculţ a indicat că bebeluşul era în stare critică încă de acasă, iar ulterior, în maşină, unchiul său a spus că deja se răcea. „Am discutat cu mama copilului şi cu concubinul. Ei erau plecaţi la Botoşani, copilul fiind în Hlipiceni, în grija bunicii materne. Bunica a spus că la aproximativ jumătate de oră după ce a culcat copilul, acesta a respirat mai greoi de două trei ori, aşa cum s-a exprimat ea, după care a gemut de două trei ori, după care s-a liniştit. Apoi a fost solicitată ambulanţa”, a precizat medicul Cătălin Mihailiuc, din cadrul CPU Pediatrie.
„La primul apel, aparținătorii copilului au fost impreciși în descrierea simptomatologiei”
După ce dispecerii de la Ambulanță au declarat că au decis să trimită spre caz o ambulanţă cu asistent, deoarece apelanţii le-ar fi spus că micuţul era conştient şi respira, reprezentanţii Serviciului de Transmisiuni Speciale (STS) au spus că apelanţii au precizat la începutul apelului că micuţul era inconştient. „În data de 17 decembrie a.c., la ora 23:26:24, la Centrul de preluare a apelurilor 112 Botoșani s-a primit un apel care anunța o urgență medicală pentru un minor de pe raza localității Hlipiceni. Apelantul solicita intervenția de urgență a unui echipaj medical pentru un copil cu vârsta de 3 ani, care se află în stare de inconștiență. Facem precizarea că, potrivit Metodologiei, apelurile indexate cu „persoană inconștientă” devin prioritare în Sistemul 112 și sunt afișate agențiilor de intervenție corespunzător gradului de urgență ridicată”, au arătat, într-un comunicat, reprezentanţii STS.
„Aparținătorii copilului au fost impreciși în descrierea simptomatologiei”
Cei de la Ambulanță au spus că „la primul apel aparținătorii copilului au fost impreciși în descrierea simptomatologiei”. Din acest motiv, medicul din dispecerat a decis preluarea cazului de o ambulanță cu asistent, deși urgența a fost încadrată la cod roșu de către sistemul de la 112. Ulterior, dispecerul SJA a ținut în permanență legătura de pe telefonul personal cu cei din mașină, care îi spuneau că băiețelul avea puls și respira.
Potrivit legislaţiei în vigoare la un cod roşu, aşa cum a fost marcat acest apel, ar fi trebuit trimis un echipaj cu medic, de tip C1 (SMURD) sau C2 (Ambulanţă). Din acest motiv, concluzia preliminară a controlului a fost că “prioritizarea urgenței medicale a fost eronată prin alocarea unui echipaj B2 la o solicitare pentru copil inconștient”.
De menționat, însă, și faptul că primul apelant, conform spuselor familiei, a fost un minor de 15 ani.
CONVORBIREA DINTRE APARŢINĂTORI ŞI 112
Monitorul de Botoşani a intrat în posesia transcriptului conversaţiei dintre unchiul copilului şi operatorii 112 şi de la Ambulanţă la primul apel efectuat.
Operator 112: Vorbiți cu mine, nu cu doamna. Cum vă numiți dumneavoastră?
Aparținător: Îmi cer scuze, dar e o situație foarte nașpa.
Operator 112: Da, dar cum vă numiți dumneavoastră?
Aparținător: T****** A*****. Sunt unchiul copilului.
Operatorul 112 (în timp ce transferă apelul către SJA): E inconștient copilul.
Aparținător: Haide doamnă, o dată! Alo! Haide veniți repede, că e copilul la aici, de trei ani!
Dispecer SJA: Victoria de Hlipiceni, da? Copilul respiră în momentul de față?
Aparținător: Nu știu, nu știu
Dispecer SJA: Păi cum, nu sunteți acolo?
Aparținător: Hai măi, dă o oglindă, ceva…
Dispecer SJA: Cineva sănătos să iasă undeva în centru să se aştepte. Sănătate!
Aparținător: În cât timp? În cât timp? În cât timp?
Dispecer SJA: Păi face o oră până la dumneavoastră.
Aparținător: O oră? Hai domnu’, că moare până atunci!
Dispecer SJA: Vine de la Botoșani, da? Nu vine din altă parte.
Aparţinător: Aoleu!
De menţionat este faptul că distanţa de la Botoşani la Hlipiceni este de 47 de kilometri, care, din cauza drumului foarte prost, pot fi parcurşi în aproximativ o oră de o ambulanţă.
Desfăşurarea cazului
- Astfel, apelul făcut de părinți a fost la ora 23:26:24.
- La ora 23:26:55 apelul este preluat de Ambulanță.
- La ora 23:28 este alertat echipajul B2 (cu asistent).
- La ora 23:29 echipajul pleacă spre caz.
- La ora 23:56 echipajul se întâlnește cu mașina în care era copilul. Acesta era în stop cardio-respirator. Asistentul de la Ambulanţă a menționat în fișă „midriază fixă, obstrucția căilor respiratorii, respirație și puls absente, tegumente reci”. S-a început resuscitarea imediat, cu aplicarea de medicație și a procedurilor la indicațiile medicului din dispecerat.
- La ora 23:56 ambulanța cu medic primește solicitarea și pleacă spre caz în același minut.
- La ora 00:19 (la 23 de minute de la solicitare) ambulanța cu medic ajunge la caz și continuă resuscitarea.
- La ora 00:44 ambulanța ajunge cu copilul la Pediatrie, în curs de resuscitare.
Ulterior este declarat decesul lui la spital.
Astfel, copilul a ajuns decedat la ambulanță, din mașina familiei. Mai mult, timpii în care au ajuns ambulanțele sunt mai mici decât cei indicați de familie. Inițial aparținătorii au spus că până la sosirea ambulanței cu medic a durat o oră, când, în realitate, timpul a fost de 23 de minute din momentul solicitării medicului. Din momentul apelului și până când a ajuns a doua ambulanță, cea cu medic, au durat 52 de minute.