O tânără de 20 ani a fost grav rănită după un accident produs în apropiere de intersecția drumurilor dintre Cristești către Orășeni și cel dintre Botoșani și Vorona.
Tânăra, aflată la volanul unui Audi Q5 a fost preluată de ambulanță cu fracturi multiple după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod.
Accidentul a avut loc pe drumul dinspre Cristesti spre Orăşeni Deal, când două autoturisme, un Audi condus de tânăra de 20 de ani şi un Ford condus de un tânăr de 19 ani, s-au angajat în depăşirea unui autoturism care era staţionat. “Pe timpul efectuarii manevrei, autoturismele au intrat în coliziune unul cu celalalt, ulterior autoturismul marca Audi, condus de tanara de 20 de ani a intrat într-un cap de pod”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.