Zeci de echipaje de intervenţie au fost trimise luni seară la Spitalul Matei Balş din capitală, după ce angajaţii au anunţat că ar fi izbucnit un incendiu la unitatea mobilă de terapie intensivă. În realitate însă, a fost doar o alarmă falsă, iar cadrele medicale s-au speriat de fumul scos de eşapamentul generatorului unităţii şi de aburii de la sistemul de climatizare, ancheta stabilind că nu a fost vorba de niciun incendiu.
Cu toate acestea, şefii de la Bucureşti au comandat controale la toate cele cinci unităţi de terapie intensivă mobilă din ţară, inclusiv la cea de la Botoşani, chiar dacă de o lună nu mai este folosită. „Va fi o comisie din cadrul DSU care va verifica toate aspectele care ţin de funcţionarea acestei unităţi”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, prefectul judeţului, Dan Nechifor.
Potrivit reprezentanţilor DSP, pentru moment Secția de Terapie Intensivă face față numărului de cazuri de Covid. “Număr de paturi folosite este de 14 din cele 15. Cinci bolnavi sunt intubaţi și ventilați șapte”, a spus medicul Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani. Instituţia pe care o reprezintă vrea să facă demersuri pentru a păstra unitatea mobilă la Botoşani şi pentru a o transfera către UPU-SMURD, în momentul în care vor începe lucrările de reabilitare şi extindere la această unitate.