Mai târziu, Dumitraşcu Calmăşul va lăsa moştenire moşia Stânceştilor fiului său, Ioan, iar de la soţia acestuia Stânceştii vor ajunge la fiul ei, Alexandru, Alecu Callimachi cum este el menţionat în documente. La 16 septembrie 1813, Logofeţia cea Mare îi scria banului Ioan Tăutul să cerceteze pricina pentru care se jeluise Alecu Callimachi, stăpânul Stânceştilor, despre o împresurare ce i-ar fi făcut-o egumenul mănăstirii Doamnei asupra unei bucăţi de loc din Stânceşti.
La 4 februarie 1814, când se face despărţirea Mănăstirii Doamnei şi a locului Livada de către alte moşii vecine, aga Alecu Callimachi, stăpânul Stânceştilor, invocă uricele vechi de la Movileşti (Simion şi Moise voievozi) şi hotarnica din 6 iunie 1738, în aceasta din urmă dându-i-se lui dreptate, după mărturiile a trei oameni din Costeştii de la ocolul Botoşanilor. Cum mai târziu aceştia, după ce li s-a citit cartea de blestem, refuzaseră să-şi întărească mărturia, hotarnica din 1738 a Stânceştilor va fi anerisită, astfel, încât hotarul dintre Mănăstirea Doamnei şi Stânceşti „ar fi drumul cel mai din sus ce este pe din jos de satul Stânceşti”, drum care vine de peste codru, de la Siret (actualul drum ce leagă Botoşanii de Suceava, lăsând Stânceştii în jos, pe partea dreaptă şi Mănăstirea Doamnei tot în jos, pe partea stângă, n.ns.).
Pricina dintre Stânceştii lui Alecu Callimach şi Mănăstirea Doamnei, a vistierului Iordache Roset, nu va conteni nici în anii următori, postelnicul Alecu neîmpăcându-se poate cu gândul de a nu i se da dreptatea de partea sa într-o ţară al cărui domn era vărul său de-al doilea, Scarlat Callimachi (1812 -1819). La 13 august 1820, Stânceştii şi Ruşii, ambele ale lui Alecu Callimachi, erau date sub contract grecului Crémizi, care se îndatora să-şi plătească datoria ce a avut şi cerea desfacerea contractului pentru cele două moşii, fiind dispus să dea 3000 de lei pentru aceasta.
În sfârşit, la 29 iulie 1829, Stânceştii, alături de alte moşii ale domniţei Smaranda Callimachi, văduva răposatului domn Scarlat Callimachi, erau scoase la vânzare pentru acoperirea datoriilor ce le avea Smaranda la ginerele său, hatmanul Constantin Paladi.
Potrivit catagrafiei ruse din 1774, la Stânceşti erau „42 de case, 42 scădere rufeturi, din care trei popi, patru ţigani şi 35 cu salvogardie”. Unele nume de locuitori se regăsesc şi în zilele noastre la Stânceşti şi în împrejurimile acestuia: Bulău, Vieriu, Pâslariu, Chelariu, Herghelegiu, Ciubotariu, Plugaru, Grosu, Spânu, Ţăranu, Ţurcanu, Panţiru, Siminician, Hiloti etc.
La 1802, Stânceştii erau moşie „a dumisali păh<ărniceasă> Rucsandii Callimah”, văduva lui Ioan, fiul lui Dumitraşcu Calmăşul. La Stânceşti erau 100 de locuitori birnici, iar păhărniceasa dispunea de 25 de scutelnici. Mai târziu, în 1816, Stânceştii erau ai „dumisale postelnicului Alecu Calimah”, fiul Rucsandii şi al lui Ioan Callimachi. Optzeci de locuitori birnici dădeau un „cifert” de 220 de lei, postelnicul avea acolo 12 scutelnici.
Dicționar de termeni istorici
– Ban: dregător domnesc, având atribuții administrative, militare și judecătorești (termen sud slav, întâlnit și în maghiară)
– Egumen: termen grecesc desemnând un cârmuitor al unei mănăstiri; starețul este echivalentul său slavon
– Agă: dregător având inițial atribuții militare (marele agă era al doilea comandant al armatei, după marele spătar), apoi polițienești și judecătorești (termen turcesc)
– Anerisit: anulat, revocat, retras, desființat (termen grecesc)
– Postelnic: dregător de curte, apropiat al domnului, având grijă inițial de patul acestuia și de camera de culcare, putând intra oricând la domn. Mai târziu capătă atribuția de a-i primi pe trimișii străini, de aceea trebuiau să cunoască mlimbi străine de circulație (termen de origine slavă, “postelja” însemnând pat)
– Rufet: breaslă, corporație (termen turcesc)
– Salvogardie: protecție, ocrotire (din “salvgardare”, termen francez și italian)
– Scutelnic: scutit de bir, fiind obligat în schimb să presteze anumite munci sau să dea o sumă anuală boierului al cărui scutelnic era ( de la verbul „a scuti”)
– Cifert: sfert. Numele dat fiecăreia dintre cele patru rate anuale în care să plătea birul (termenul slav “cetvert” = sfert).
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
