Edilii botoşăneni şi-au propus să obţină rezultate mai bune în privinţa colectării selective a deşeurilor. Şi asta în condiţiile în care colectarea selectivă rămâne o poveste frumoasă, din moment ce sunt rezultate mai ales în cartierele cu case ale municipiului Botoşani.
„Problema este la platformele de la blocuri, unde colectarea selectivă este mai slabă. Apreciez că acele containere galbene şi albastre nu funcţionează pentru că au fantele total nepotrivite pentru colectarea selectivă, din moment ce nu pot fi băgate decât bucăţi mici de carton sau cantităţi mici de plastic. Am realizat acele ţarcuri pentru plastic şi vom face şi altele”, a explicat viceprimarul Bogdan Buhăianu. Edilul a arătat că rezultatele slabe pot fi explicate prin prisma faptului că la noi în ţară colectarea selectivă a deşeurilor se face de câţiva ani în timp că în alte ţări europene măsurile de aplică din anii ’80.
„Pentru colectarea de hârtie şi carton vom realiza noi containere„
În municipiu, la 38 dintre cele 81 de platforme au fost amplasate ţarcuri pentru depozitarea deşeurilor din plastic. „Vom continua crearea acestor ţarcuri. Pentru colectarea de hârtie şi carton vom realiza noi containere, fiind demarate discuţii cu reprezentanţii Urban Serv şi cei ai Direcţiei Edilitare, pentru a găsi cea mai bună soluţie. Totodată, suntem în contact cu ADI <Ecoproces> pentru că ei primesc informaţia şi o gestionează în ceea ce priveşte colectarea selectivă şi ei intermediază tot raportul juridic, administrativ, tehnic dintre unităţile administrativ teritoriale şi firmele care au câştigat licitaţiile pe colectare şi transport deşeuri”, a spus Bogdan Buhăianu.
Edilul a anunţat că vor fi modificări în privinţa sortării deşeurilor, fiind luată în calcul inclusiv achiziţionarea unei staţii de sortare.
Multe probleme în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor pleacă de la faptul că la întocmirea proiectului vizând gestionarea problemei deşeurilor la nivel de judeţ nu s-a ţinut cont de realitatea din judeţ. „A fost un proiect făcut din birou. La această dată, conducerea Consiliului Judeţean şi cea a ADI <Ecoproces> fac eforturi pentru a corecta toate hibele care au fost în trecut în proiect, de implementare în primul rând”, a concluzionat Bogdan Buhăianu.