Sute de elevi botoşăneni au rămas cu situaţia şcolară neîncheiată la finalul primului semestru din anul şcolar 2020 – 2021.
Potrivit celor precizate de Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, din cei 50.366 de elevi din sistemul de învăţământ din Botoşani, au rămas cu situaţia şcolară neîncheiată 858 de elevi, reprezentând 1,76 % din total.
„Sunt elevi care au acumulat absenţe atât în perioada în care au fost la şcoală, cât şi în online şi nu au avut note suficiente pentru a li se încheia media. Ei au la dispoziţie opt săptămâni de la revenirea la şcoala în semestrul al II-lea pentru a-şi încheia situaţia şcolară pe semestrul I”, a declarat Gabriel Hârtie.
Peste 600 de elevi au rămas corigenţi
Altfel spus, elevii care au situaţia şcolară neîncheiată nu au de ce să-şi facă probleme pentru că îşi vor putea rezolva situaţia în următoarele săptămâni. Ei trebuie numai să demonstreze că sunt interesaţi de parcursul şcolar şi că vor să fie alături de colegii lor care nu au probleme în privinţa mediilor.
De asemenea, datele centralizate arată că, la nivelul judeţului Botoşani, au fost înregistraţi, la finalului primului semestru, 682 de elevi corigenţi, număr mult mai mic raportat la cel din anii şcolari precedenţi. Astfel, la finalul primului semestru din anul şcolar 2019 – 2020 au fost 3.047 de elevi corigenţi, în timp ce la finalul primului semestru al anului şcolar 2018 – 2019, numărul elevilor corigenţi a fost de 3599, reprezentând 6,83% din populaţia şcolară.
Scăderea numărului elevilor corigenţi poate fi explicată prin actuala criză sanitară în care cadrele didactice au fost cât se poate de indulgente cu elevii. Au rămas corigenţi elevii care şi-au manifestat dezinteresul faţă de activitatea didactică şi nu au fost prezenţi, chiar şi în online, la ore.