Tatăl unui elev al Școlii gimnaziale nr.7 din municipiul Botoșani a solicitat, ieri după-amiază, intervenția jandarmilor, pentru a potoli un individ în stare de ebrietate, pus pe scandal. „Un echipaj de jandarmi s-a deplasat rapid pe strada Vârnav și a identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, foarte recalcitrant, care consuma băuturi alcoolice în fața instituției de învățământ și adresa injurii cadrelor didactice și elevilor care ieșeau de la cursuri”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Deși a susținut cu „tărie” că nu își amintește nimic din ceea ce spuneau martorii întâmplării, jandarmii l-au amendat cu 300 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și cu 500 de lei pentru că nu purta mască de protecție, individul susținând că „nu crede în COVID-19″.
„Recomandăm cetățenilor să apeleze în cel mai scurt timp numărul unic de urgență 112, în vederea luării măsurilor legale de către instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în cazul producerii unor situații similare”, a adăugat Dan Izotov.