Astăzi, la rubrica deja consacrată, ne vom referi la un termen și un statut mai puțin cunoscut publicului larg, anume cel de „paria”. Conform dexonline.ro, cuvântul „paria” desemnează o persoană sau o colectivitate urgisită, disprețuită, marginalizată, adăugăm noi, căreia nu i se recunoaște niciun drept. Prima definiție a dicționarului face trimitere la India și la sistemul de caste de acolo, „paria” fiind, în concepția brahmanilor, persoana care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi. Castele (din latinescul castus = pur, curat) reprezintă o străveche formă de organizare socială, dar și religioasă, din India, constând în împărțirea populației în patru grupe sociale închise, formate din oameni ce au aceeași origine socială, aceleași ocupații și profesii, fapt care le conferă drepturi și obligații comune, respectate cu strictețe. Castele sunt ierarhizate, în funcție de importanța lor. Astfel, această ierarhie începe cu casta brahmanilor (a preoților, lor fiindu-le rezervată puterea sacră), continuă cu casta Kșatriya ( a războinicilor nobili, aici fiind inclus și regele), casta Vaisya (a producătorilor liberi) și casta Sudra ( a servitorilor, a lucrătorilor aserviți), ultima în această ierarhie socială, membrii săi neavând acces în temple, purtând veșminte uzate și mâncând resturile alimentare de la stăpânii lor. Cea mai disprețuită categorie socială, exclusă din sistemul castelor, era cea formată din așa-numiții „paria”, considerați impuri, de aceea era interzisă atingerea lor și exercitând meseriile disprețuite de membrii castelor (călăi, măcelari, gunoieri, gropari etc.). Paria locuiau în cartiere izolate, de genul ghetourilor, fiindu-le interzis să vină în contact cu ceilalți oameni. Cuvântul originar din care derivă termenul în discuție este indian, bineînțeles, existând mai multe forme ale acestuia: „paraiyar, parayar, maraiyar”. Englezii l-au preluat, cum am văzut că au preluat și alți termeni indieni, ca șamponul și pijamaua și l-au adus în Europa în forma „pariah”, sau „paree”. Inițial, „paraiyar” era o castă ce exista în două state indiene din sudul extrem, precum și în Sri Lanka. Cuvântul „paraiyar” este atestat mai întâi în literatura indiană din secolul al II-lea. Majoritatea opiniilor îl originează în limba tamil (limbă vorbită în sudul Indiei, n. ns.), în cuvântul „parai”, însemnând tambur, tobă. Conform acestor opinii, „paraiyarii” erau o comunitate de toboșari care foloseau acest instrument la nunți sau înmormântări. Crescând numărul locuitorilor, ei vor fi nevoiți să practice și îndeletniciri considerate impure, necurate, precum înmormântarea cadavrelor sau curățarea, transportarea, eliminarea sau manipularea excrementelor spre și în latrine improvizate, canale pentru dejecții sau gropi situate la kilometri distanță de așezare, folosind instrumente manuale precum mături, lopeți, găleți. La începutul secolului al XIX-lea, în plină eră colonială britanică, paraiyarii aveau un statut inferior în societatea tamilă din sudul Indiei, fiind numiți „pariar”, de către un om de știință britanic stabilit în India și descriși ca sclavi din casta inferioară ce cultivau și lucrau pământurile brahmanilor. Raportul acestui englez a modelat, în bună măsură, percepțiile oficialilor britanici despre această comunitate, considerată inferioară, de neatins, formată din „fiii dezmoșteniți ai pământului”. Abatele Dubois, un misionar francez ce a propovăduit creștinismul în India, între 1792-1823, a numit această comunitate „pariah”, descriind-o ca fiind formată din oameni ce trăiau în afara moralei hinduse și care se caracterizau prin „beție, nerușinare, brutalitate, minciună, necurățenie, practici alimentare dezgustătoare și o lipsă absolută de onoare”. Sub impulsul acestor caracterizări, cuvântul „pariah” a intrat în limba engleză ca sinonim pentru cei ostracizați social și depravați moral, iar din engleză termenul a pătruns cu acest înțeles în majoritatea limbilor europene, inclusiv în română. Începând din 2017, paraiyarii fac parte dintr-un grup de persoane recunoscut oficial în statul Tamil Nadu, situat în sudul Indiei, fiind încadrați în cadrul sistemului „de acțiune afirmativă”, care oferă grupurilor dezavantajate istoric reprezentarea în educație, profesii și politică. Pe baza prevederilor constituționale, guvernul indian stabilește pentru ei cote sau locuri rezervate, care micșorează calificările necesare pentru examene, locuri de muncă etc. în cazul „cetățenilor considerați înapoiați economic și social”. Este, dacă vreți, ceea ce se practică și în România, în cazul anumitor categorii etnice, sub numele de „discriminare pozitivă”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Harta Indiei. În extremitatea sudică, sud-vest și sud-est, precum și la sud de India, în Sri Lanka, trăiau și trăiesc „pariyarii”
Grup de lucrători paraiyar. Foto din 1909
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:A_tamil_thappu.ogv
Un copil pariyar cântând la „parai”, un instrument tradițional de la care ar proveni cuvântul „paria”. Paraiul este un tambur cadru acoperit, pe o parte, cu o piele întinsă de vacă. În parai se bate cu două bețe: unul de bambus, lung și subțire, al doilea scurt și gros, realizat din orice varietate de lemn. Parai este aruncat de o curea peste un umăr (partea slabă / în afara mâinii) și este ținut vertical împingându-l spre corpul interpretului.
R. Srinivasan (1860-1945), lider paraiyan, apropiat al lui Mahatma Gandhi, a fost un militant pentru emanciparea și acordarea de drepturi comunității pe care o reprezenta.
