Un tânăr care a vrut să facă spectacol cu drifturi într-o parcare s-a ales cu o amendă de peste 3.000 de lei. S-a întâmplat sâmbătă, pe 6 februarie a.c., când polițiștii din cadrul Biroului Rutier, aflați în patrulare, au observat în parcarea unui supermarket din municipiu, un autoturism care efectua derapaje controlate.
Agenții rutieri au intervenit imediat și l-au legitimat pe tânăr, fiind vorba de un botoșănean de 21 de ani. ”Acesta a fost sancționat cu amendă totală în cuantum de 3.200 de lei pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum, lipsă documente personale și ale autovehiculului și pentru faptul că avea aplicate pe geamurile autoturismului folii neomologate”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.