Biserica din satul Tudor Vladimirescu, comuna Albești, a fost distrusă, noaptea trecută, în urma unui incendiu izbucnit cel mai probabil de la un jar căzut din sobă. Flăcările au distrus mai bine de jumătate din lăcașul de cult.
Alarma s-a dat puțin după ora 23, iar la fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trusesti și Detașanentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu o autospecială cu apă și spumă.
„La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din pronaos, dar și o parte din acoperiș, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție. Concomitent cu acțiunea de stingere, s-a intervenit pentru evacuarea bunurilor din biserica și altar”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 16 pompieri militari și voluntari.