Un botoșănean în vârstă de 24 de ani a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a fost prins de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate în timp ce încerca să vândă droguri în municipiul Iași. Student la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași și stabilit de o vreme în orașul de pe Bahlui, Adrian Daniel Drescanu a fost reținut joi, 4 februarie a.c., sub acuzația de trafic de droguri de risc, împreună cu un complice de-al său, din județul Iași. Ieri, cei doi tineri au fost prezentați în fața magistraților de drepturi și libertăți de la Tribunalul Iași, cu propunere de arestare preventivă, însă completul de judecată a dispus plasarea suspecților sub control judiciar pentru 60 de zile.
„În cauză s-a reținut faptul că, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au achiziționat cantități importante de droguri de risc și mare risc, pe care le-au comercializat pe piața ilicită din municipiul Iași şi la petrecerile cu profil tehno, obținând astfel importante beneficii materiale”, au precizat procurorii DIICOT. Potrivit acelorași surse, pe parcursul cercetărilor, o parte dintre inculpați au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să comercializeze diferite cantități de droguri.
Miercuri și joi, procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași, au efectuat un număr de trei percheziții domiciliare, pe raza județului Iași, în urma cărora au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, droguri de risc (cannabis), droguri de mare risc (MDMA comprimate, amfetamină, ketamină), bani susceptibili a proveni din traficul de droguri, precum şi alte bunuri. În urma descinderilor, anchetatorii au reținut doi suspecți (n.r. – botoșăneanul și complicele său), față de alte trei persoane fiind dispusă măsura controlului judiciar direct de către anchetatori.
În cadrul anchetei, procurorii DIICOT au beneficiat de suportul de specialitate din partea Direcției de Operațiuni Speciale. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, precum și al jandarmilor in cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție.
Fost elev la Grupul Școlar „Alexandru Vlahuță” din Șendriceni, Adrian Daniel Drescanu a fost implicat și într-un accident mortal produs în după-amiaza zilei de 13 ianuarie 2015. Atunci, tânărul conducea un BMW 320D dinspre Dorohoi spre Darabani și a încercat să depășească o coloană de mașini, ignorând indicatorul „Depășirea interzisă”. În plină viteză, BMW-ul condus de acesta a izbit violent un autoturism Daewoo Tico, care vira la stânga spre Ibănești, și l-a proiectat în șanțul din stânga șoselei, la o distanță de aproximativ 10 metri. În urma impactului, BMW-ul s-a oprit într-un cap de pod din beton pe care l-a distrus. Coliziunea i-a fost fatală șoferului de pe Tico, care a decedat pe loc. Trimis în judecată, Adrian Daniel Drescanu a fost condamnat la un an și patru luni închisoare cu suspendare, sub supraveghere.