Se pare că iarna nu ia pe nepregătite doar drumarii, ci şi pietonii. După prima ninsoare serioasă căzută în aceste zile la Botoşani, aproape 20 de botoşăneni au ajuns la Urgenţe după ce au alunecat şi căzut pe gheaţă. Din păcate, multe dintre fracturile suferite sunt complexe, iar victimele, majoritatea peste 50 de ani, vor avea nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare sau chiar de internare şi operaţie.
Ajuns la urgenţe plin de materii fecale
Un botoşănean se poate considera mai mult decât ghinionist, după ce a ajuns la spital cu o fractură deschisă la o mână, dar şi murdar pe haine cu materii fecale. Bărbatul a alunecat pe gheaţă în dimineaţa zilei de miercuri, după ce a ieşit din casă. Fiind la primele ore ale zilei, când era semiîntuneric afară, bărbatul nu a văzut prea bine unde calcă şi, după ce a alunecat pe gheaţă, a căzut chiar într-un loc unde erau dejecţii animale, de care sunt pline străzile. Murdar, bărbatul a ajuns la Urgenţe, unde, înainte de a fi consultat de un medic, a fost nevoie să fie spălat şi curăţat în baia de internări a unităţii sanitare.
În total, au ajuns la spital aproximativ 20 de persoane în decurs de câteva zeci de ore, de două ori mai mulţi decât într-o perioadă normală din timpul iernii. Pacienţii, unii ajunşi chiar cu ambulanţele, au suferit în special traumatisme la membrele inferioare, luxaţii sau chiar fracturi.
„Au fost pacienţi cu vârste cuprinse între şapte şi 82 de ani. Prezentau fracturi de col femural, de pertrohanterian, de humerus, de cot, maleolare sau de antebraţ. Erau fracturi deschise sau cu deplasare, dar şi fracturi simple”, a spus o asistentă din cadrul UPU.
Medicii avertizează botoşănenii în această perioadă, în special vârstnicii, să circule cu cât mai mare atenţie şi să evite zonele care nu par a fi circulate de pe trotuare sau mai ales dintre blocuri sau din parcările din apropierea acestora, mai ales că zăpada topită poate îngheţa peste noapte transformând unele trotuare în patinoare.