Suspectul reținut în urma perchezițiilor de ieri, organizate de structurile de combatere a criminalității organizate, a fost arestat preventiv. Acuzat de trafic de minori şi trafic de persoane, Ionuț Viorel Lupu a fost prezentat astăzi în fața magistraților de drepturi și libertăți de la Tribunalul Iași, care au emis pe numele lui un mandat de arestare pentru 30 de zile. Decizia instanței a fost contestată la Curtea de Apel Iași, dar până la soluționarea contestației acesta va rămâne în spatele gratiilor.
Potrivit anchetatorilor, acesta, împreună cu un complice plasat sub control judiciar, în perioada 2019 – 2021, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a unor tinere (situație familială dificilă, fără surse de venit și fără nicio posibilitate de a se întreține), prin constrângere, le-ar fi transportat și găzduit în unităţi de cazare turistică sau apartamente situate în municipiile Iaşi, Cluj Napoca, Arad şi Botoşani, unde le-au obligat să practice prostituția. Anchetatorii au identificat trei victime, dintre care una este minoră.
Ionuț Viorel Lupu a fost ridicat joi, pe 4 februarie a.c., după ce poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul teritorial Iași au efectuat trei percheziţii domiciliare, în municipiile Iaşi şi Botoşani. În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate mai multe telefoane mobile și alte bunuri cu valoare probatorie. Operațiunea a fost organizată cu suportul Direcției de Operațiuni Speciale, iar la acțiune au participat și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani. Ridicat și el pentru cercetări, celălalt tânăr, anchetat în aceeași cauză, a fost plasat sub control judiciar.
Până la pronunțarea unei sentințe definitive, suspecții vor beneficia de prezumția de nevinovăție.