Sebastian Mihalache, profesor de matematică la Colegiul Naţional „AT Laurian”, a fost numit inspector şcolar de informatică. „Numirea a avut loc după ce am primit aprobarea de la Ministerul Educației. Domnul Sebastian Mihalache are dublă specializare matematică – informatică”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector școlar general. Sebastian Mihalache a mai făcut parte din echipa de inspectori şcolari, în urmă cu câţiva ani, când a coordonat activitatea profesorilor de matematică.
Sebastian Mihalache a fost numit pe postul care în ultimii ani a fost ocupat de Liliana Chira, inspector şcolar răpus de Covid, pe 17 noiembrie 2020.