Descoperire șocantă a polițiștilor botoșăneni, marți seară. Un taximetrist, în vârstă de 30 de ani, a ajuns la spital cu ambulanţa, direct din mașină, după ce a fost găsit inconștient la volan, în urma consumului de etnobotanice. Și mai surprinzător este faptul că acesta a fost descoperit drogat la volanul unui taxi și în urmă cu doi ani.
Bărbatului i s-a făcut rău, ieri, în timp ce era în trafic şi nu a mai apucat decât să oprească maşina cu care se deplasa pe Şoseaua Iaşiului.
Un participant la trafic a văzut taxiul tras pe dreapta parţial şi i s-a părut suspect, aşa că a oprit. Şoferul a coborât şi a observat că cel aflat la volanul taxiului zăcea inconştient. Bărbatul a apelat imediat serviciul 112, iar la faţa locului au ajuns un echipaj de poliţie, dar şi unul de ambulanţă. Iniţial poliţiştii au luat în calcul faptul că şoferul ar fi putut fi sub influenţa unor substanţe interzise, însă acesta nu a putut fi testat la faţa locului.
„Am fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Calea Naţională un autoturism staţionează pe banda de circulaţie, iar conducătorul era inconştient la volan. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Conducătorul auto nu a putut fi testat alcoolscopic la faţa locului, acesta fiind preluat de un echipaj de ambulanţă”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.
Tânăr internat la psihiatrie
Poliţiştii au luat în calcul şi varianta potrivit căreia tânărul ar fi consumat substanţe interzise motiv pentru care, la Urgenţe, acestuia i-au fost recoltate probe biologice. Testele rapide de la spital au scos însă la iveală faptul că acesta consumase plante etnobotanice, motiv pentru care a fost transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean.
În urmă cu doi ani același taximetrist a fost depistat drogat la volan pe o stradă din oraş.