Șoferul implicat în accidentul produs pe 21 ianuarie a.c. în intersecția străzilor Ion Pillat și Calea Națională, soldat cu rănirea unei femei, ar putea scăpa de dosarul penal deschis de polițiști. Asta din cauza modificărilor aduse în 2014 la Codul Penal.
Astfel, potrivit prevederilor legale, pentru a se putea discuta despre vătămare corporală din culpă, victima accidentului rutier trebuie să facă dovada că evenimentul rutier a avut ca și consecințe cauzarea unei infirmități, leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul sau punerea în primejdie a vieţii.
Deocamdată, anchetatorii nu au astfel de indicii. În plus, urmărirea penală poate să înceapă numai în baza unei plângeri prealabile făcută de victima accidentului. „Victima accidentului nu s-a adresat încă organelor judiciare cu o astfel de plângere și nu există indicii că aceasta ar fi suferit leziuni care să necesite mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. În aceste condiții, există posibilitatea ca dosarul penal deschis în cauză de polițiștii rutieri să fie clasat la finalul cercetărilor.
Victima are 3 luni la dispoziţie pentru a depune plângere
Totuși, victima are la dispoziție trei luni de la data producerii accidentului rutier pentru a depune plângerea prealabilă și documentele aferente. Asta pentru că îngrijirile medicale prevăzute în lege nu se referă strict la perioada în care o persoană stă efectiv în spital, ci și perioada de după externare în care sunt necesare operațiuni medicale sau tratamente medicamentoase pentru ca starea de sănătate a victimei să revină la momentul anterior accidentului de circulație. Și, chiar dacă dosarul penal va fi închis, șoferul va fi sancționat contravențional pentru neacordare de prioritate.
Daune pentru suferinţă cerute pe cale civilă
Cert este că, indiferent de numărul de zile de îngrijiri medicale, femeia care a fost accidentată poate pretinde daune pentru suferințele trăite pe cale civilă. Asta înseamnă că victima poate să deschidă un proces la Judecătorie și să ceară despăgubiri fie de la șofer, fie de la firma de asigurări la care era asigurat autoturismul pentru răspundere civilă auto. De altfel, la finalul cercetărilor, indiferent de modul în care va fi soluționat dosarul penal, polițiștii rutieri sunt obligați să-i comunice victimei că are acest drept. Doar că, în cazul unui astfel de dosar civil, victima este posibil să fie obligată la plata unei taxe de timbru în funcție de valoarea daunelor pe care le pretinde.
Şoferul nu a redus viteza înainte de trecerea pentru pietoni
Accidentul a avut loc joi, pe 21 ianuarie a.c., când o femeie în vârstă de 53 de ani s-a angajat în traversarea Căii Naționale, în sensul giratoriu Pod de Piatră, venind dinspre strada Ion Pillat. Înainte de a coborî de pe trotuar, femeie s-a asigurat și a început traversarea. Înainte de a ajunge pe refugiul care desparte cele două sensuri de mers, dinspre bazar a apărut un autoturism Opel condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani, care nu a redus viteza în apropierea trecerii de pietoni. Acest lucru se pare că a speriat-o pe femeie, care a ezitat câteva fracțiuni de secundă între a reveni pe trotuar sau a-și continua traversarea spre refugiu.
Izbită de autoturism, femeia a fost proiectată pe asfalt și s-a ales cu mai multe traumatisme. Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și transportată la spital, dar a părăsit unitatea medicală în cursul aceleiași seri. La locul accidentului au ajuns și polițiștii rutieri, care au efectuat o serie de cercetări și au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, dosar aflat în curs de soluționare.
Accident filmat de un botoşănean
Momentul producerii accidentului a fost filmat de un botoșănean, care a trimis imaginile „Monitorului de Botoșani”. Înregistrarea a generat diverse reacții în rândul internauților, o parte dintre cei care au vizualizat filmulețul fiind intrigați de faptul că au existat șoferi care au trecut pe lângă locul accidentului fără să intervină în vreun fel.
Sistemul de sancționare a accidentelor rutiere ușoare adoptat prin intermediul Codului penal din 2014 a urmărit practic dezincriminarea unor fapte considerate mai puțin grave și în care statul investea sume de bani și resurse umane în cadrul anchetelor penale. Motivul – aceste anchete nu aveau o finalitate în instanță întrucât unele victime preferau să se împace cu șoferii chiar în timpul proceselor.
Doar că efectul a fost invers întrucât șoferii nu au mai simțit presiunea legii, iar numărul accidentelor rutiere a crescut de la un an la altul. Acest lucru a atras critici pentru statul român din partea Uniunii Europene. Astfel, un raport întocmit în 2008 de UE, pe baza cifrelor comunicate de Consiliul Superior al Magistraturii, a arătat că, în România, infracțiunile rutiere au ajuns să ocupe locul doi în topul faptelor de natură penală, după furturi. Anul trecut, de exemplu, în județul Botoșani s-au produs 407 accidente rutiere, soldate cu 465 victime omenești.