spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTVaccinare făcută cu seringi de împrumut (video)

Vaccinare făcută cu seringi de împrumut (video)

Autorităţile din Botoşani au fost nevoite să împrumute aproximativ 15.000 de seringi din judeţele Iaşi şi Suceava, după ce centrele de vaccinare anti-COVID din judeţ au rămas fără aceste materiale sanitare, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, prefectul Dan Nechifor.
Potrivit acestuia, situaţia a fost generată de faptul că unităţile sanitare din județ nu aveau un stoc suficient de seringi.

„Săptămâna trecută am rămas fără seringi în procesul de vaccinare şi am solicitat, într-o videoconferinţă cu domnul preşedinte Gheorghiţă (n.r. – medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare), şi ne-au acordat 15.000 de seringi de la Iaşi şi Suceava. S-a ajuns în această situaţie pentru că spitalele din judeţul Botoşani nu puteau să ne pună la dispoziţie un număr atât de mare de seringi, pentru că nu aveau. Dacă nu aveam sprijinul colegilor de la Bucureşti, chiar intram într-o perioadă destul de dificilă”, a afirmat Dan Nechifor.

De asemenea, centrele de vaccinare au beneficiat de donaţii de seringi de 1 ml oferite de farmacii, conform medicului Monica Adăscăliței, coordonatorul Direcției de Sănătate Publică.
„În momentul respectiv aveam un mic colaps la aprovizionarea cu aceste seringi şi au sărit să ne ajute”, a spus Adăscăliţei.

Seringile primite din Iași și Suceava vor fi restituite prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...