Două cuvinte uzuale, șampon și pijama, între care, aparent, nu pare să existe vreo legătură. Deși, dacă ar fi să apelăm la logică, de regulă după ce ne îmbăiem și ne spălăm părul cu șampon ne băgăm în pijamale. Dar aceasta să fie singura conexiune? Scopul acestui articol, dar și al următorului, este acela de a evidenția un alt fel de legătură, de această dată etimologică, între cei doi termeni. Astăzi, când auzim cuvântul „șampon” ne gândim la un produs de îngrijire a părului, de regulă un lichid vâscos, folosit de noi pentru a ne spăla părul, în scopul îndepărtării acumulării nedorite de sebum, o substanță uleioasă sau cerată care lubrifiază părul, dându-i un aspect inestetic, de păr nespălat. Acest cuvânt avea un cu totul alt înțeles atunci când a fost folosit pentru prima dată de către europeni, în speță de către englezi. Cuvântul a intrat în limba engleză importat din sub-continentul indian, regiunea de sud a Asiei, în timpul erei coloniale, adică în perioada modernă timpurie de după evul mediu, fiind produsul multiculturalismului imperial britanic, al cărui apogeu e reprezentat de epoca victoriană. Cuvântul este atestat în engleză pentru prima dată în 1762, ca un derivat al termenului hindi „chāmpo”, care este imperativul verbului sanscrit „chāmpnā”, însemnând „a unge, a frământa, a masa pielea și părul”. În sudul Asiei, folosirea șamponului ca o combinație a unor extracte de plante era o practică veche de sute, poate mii de ani. Mai la sud de sub-continentul indian, în Indonezia, șampoanele timpurii folosite acolo erau făcute din coji și paie de orez ce erau arse, iar cenușa, care avea proprietăți alcaline, era amestecată cu apă, pentru a forma spumă. Curățarea, prin masare, a pielii și capului („champu”) în timpul băii zilnice li s-a părut foarte atractivă primilor comercianți coloniali din India, iar la întoarcerea în Europa au adus cu ei acest tratament al părului, pe care l-au numit „shampoo”, în engleză. Sake Dean Mahomed, un călător, chirurg și antreprenor indian, este cel căruia i se atribuie introducerea practicii „șamponării” în Marea Britanie. Împreună cu soția sa irlandeză, el deschide, în 1814, prima baie comercială în care clienții erau masați cu șampon în baie de aburi, în orașul Brighton. Într-un ziar local, el descria tratamentul drept „baie de vapori cu medicamente indiene, un remediu pentru multe boli …”. La începuturile folosirii șamponului în Europa, coaforii englezi, așa-numiții, „hair stylists”, fierbeau săpun ras în apă și adăugau în compoziție ierburi pentru a conferi părului strălucire și parfum. Șamponul lichid a fost inventat în 1927, la Berlin, de către germanul Hans Schwarzkopf, numele său devenind brandul unuia dintre cele mai cunoscute șampoane din Europa. În zilele noastre, în strânsă legătură cu ecologismul global, s-a dezvoltat mișcarea „no poo” („fără șampon”), care respinge folosirea șamponului, înlocuit de unii cu bicarbonat de sodiu, de alții cu oțet sau miere diluată. Săptămâna viitoare vom vedea care este legătura dintre șampon și pijama deși, aceia dintre voi care ați citit până la capăt acest articol, cred că bănuiți deja.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Reclamă britanică din 1938 la șamponul Eve
O altă reclamă britanică, din 1952, a unei mărci de șampon, care promitea femeilor că vor fi cu totul altele a doua zi după folosire
