Un adolescent din Flămânzi a ajuns să fie anchetat de polițiști după ce a dat iama în locuința unei vârstnice și i-a furat banii. Acuzat de furt calificat, adolescentul a fost pus sub urmărire penală.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, furtul ar fi avut loc duminică, pe 24 ianuarie a.c. când băiatul în vârstă de 15 ani a intrat în locuința femeii de 97 de ani și a furat 1.000 de lei.
Cazul a ajuns în atenția polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, care au reușit să-l prindă pe adolescent la scurt timp de la sesizarea faptei, anchetatorii reușind să recupereze jumătate din suma furată, adică 500 de lei. Banii au fost restituiți vârstnicei, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.