În şedinţa din 28 ianuarie, consilierii municipali botoşăneni vor dezbate proiectul vizând aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru obiectivul de investiţii „Extindere Cimitir Eternitatea”. Despre acest proiect se vorbeşte de câţiva ani, însă, aşa cum se întâmplă şi cu alte proiecte de interes, lucrurile se derulează cu foarte mare greutate.
După ani la rând în care s-a tot spus că „documentaţia pentru extindere se află în lucru la Serviciul Urbanism” se pare că întregul demers pentru realizarea acestei extinderi va fi urgentat. Şi asta pentru că edilii au ajuns la concluzia că extinderea este singura soluţie pentru asigurarea de noi locuri de veci. „Municipiul Botoşani se confruntă cu o acută lipsă de locuri de înhumare în ambele cimitire ale oraşului. Singura posibilitate de rezolvare a problemei este extinderea Cimitirului Eternitatea pe terenul proprietate a Consiliului Local. Terenul, în suprafaţă de 77.928 de metri pătraţi, este adiacent vechiului cimitir şi, prin lucrări de sistematizare, se poate alipi construcţiei existente”, se arată în raportul de specialitate.
Valoarea totală a investiţiei este de 18.247.339 de lei, din care construcţii plus montaj 17.668.714 de lei. Proiectul include: realizarea unui zid de sprijin de 291 de metri liniari, reţea de drumuri totalizând 189 de metri liniari, împrejmuire de 1520 de metri liniari, alei carosabile de 6,6 metri lăţime – 2.526 de metri liniari, alei pietonale de doi metri lăţime – 1523 de metri liniari, parcare de 2.196 de metri pătraţi, canalizare ape pluviale, reţea de apă curentă, canalizare menajeră, dotări (coşuri de gunoi, bănci, cişmele publice), 24 de camere de supraveghere video. Extinderea a fost împărţită în 67 de parcele, însumând 6.934 de locuri de înhumare.
Despre această extindere se vorbeşte din 2013
În iunie 2013, Primarul Ovidiu Portariuc anunţa că municipalitatea a obţinut acceptul Ministerului Agriculturii pentru preluarea a şapte hectare de teren, în vederea extinderii Cimitirului Eternitatea. Terenul se află lângă Cimitirul Eternitatea.
În bugetul pe 2014 au fost prinse fonduri pentru extinderea acestui cimitir. În iulie 2014, Simion Drelciuc, director general al Urban Serv, anunţa că a fost finalizat Planul Urbanistic Zonal, „iar în primăvara anului 2015 vor fi demarate lucrările”.
Totul a rămas însă la stadiul de declaraţii. Au venit alegerile locale din 2016, Cătălin Flutur a revenit la conducerea primăriei, iar după câteva luni a anunţat că vor fi urgentate procedurile pentru extinderea Cimitirului „Eternitatea”. În bugetul pe anul 2018 au fost alocaţi 170.000 de lei pentru întocmirea documentaţiei şi lucrările la Extinderea Eternitatea, dar nu s-a întâmplat nimic. În 2019, extinderea cimitirului a fost prinsă doar ca poziţie, suma alocată fiind de 1.000 de lei.
Proiectul tehnic a fost realizat în toamna anului 2019
În toamna anului 2019 a fost desemnată firma care a întocmit proiectul tehnic pentru extindere. În august 2020, consilierii municipali au aprobat încă un proiect de hotărâre vizând indicatorii tehnico economici pentru această investiţie. Potrivit acelei hotărâri, valoarea totală a investiţiei era de 18.175.408 de lei, iar durata estimată a lucrărilor 24 de luni.
Prin proiectul care va fi dezbătut pe 28 ianuarie, lucrările au fost extinse la 36 de luni. Potrivit documentaţiei, în primul an vor fi realizate lucrări în valoare de 10.000.000 de lei, în al doilea an de 4.247.339 de lei, iar în anul al treilea sunt programate lucrări în valoare de patru milioane de lei.