spot_img
marți, aprilie 22, 2025
AcasăLocal BTA început vaccinarea cu a doua doză de vaccin. Peste 5500 de...

A început vaccinarea cu a doua doză de vaccin. Peste 5500 de vaccinaţi în prima etapă (video)

De luni a început la Botoşani campania de rapeluri la vaccinarea anti Covid, iar cadrele medicale din Spitalul Judeţean au mers încă de la prima oră la cabinetul din incinta unităţii sanitare.

Printre primii s-au numărat directorul Direcţiei de Sănătate Publică, medicul Monica Adăscăliţei, şefa secţiei de Boli infecţioase, medicul Valentina Morcov, chirurgul Iulian Preda, coordonatorul unităţilor sanitare în acţiunile împotriva Covid, directorul medical, chirurgul Radu Laurian, directorul de îngrijiri, asistenta Coca Crîşmaru şi asistenta şefă a secţiei ATI, Marinela Preda.
„Vin cu încredere şi cu nerăbdare pentru acest rapel. După prima doză au fost mici dureri locale. Acum sperăm să apară şi imunitatea cât mai repede, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la măsurile de protecţie folosite şi până acum”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

„Rata de succes la vaccinare este foarte mare”

Chiar dacă au fost şi persoane cu reacţii adverse la prima doză, acestea au spus că nu au avut nici o ezitare pentru a veni la rapel. „Am avut anumite reacţii timp de aproape trei zile. Mai mult decât o stare de disconfort. Dar nimic nu se compară cu cât de mult m-a afectat boala în sine. Vaccinul este, până una-alta, cea mai sigură metodă de protecţie împotriva unei forme grave a bolii”, a spus chirurgul Iulian Preda.

Cadrele medicale sunt de acord, aproape la unison, că vaccinarea este unul dintre cei mai importanţi paşi în lupta cu covid. „Rata de succes la vaccinare este foarte mare. Un procent foarte mare din cei vaccinaţi au făcut anticorpi împotriva virusului. Avem nevoie să facem acest vaccin la un număr cât mai mare de persoane”, a spus medicul infecţionist Valentina Morcov.

Una din cele mai expuse secţii la acest virus este cea unde se tratează şi formele cele mai grave ale bolii. „Când vezi cât de agresivă este această boală şi cât de imprevizibilă, la toate categoriile de vârstă, nu ai cum să nu te vaccinezi. Sperăm să revenim, încet-încet, la normalitate”, a spus asistenta şefă Marinela Preda, din cadrul secţiei ATI.

Potrivit datelor oficiale, până luni dimineaţă au fost vaccinate 5.564 de persoane în judeţul Botoşani. Dintre acestea, 3.194 fac parte din personalul din sistemul sanitar, iar 2.370 din rândul populaţiei generale, persoane peste 65 de ani şi persoane din rândul categoriilor de risc şi al angajaţilor cu statut special.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
64 %
0.8kmh
3 %
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
25 °
S
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au mai prins curaj acuma, au văzut că chiar vine primăvara.

EDITORIAL

Trăim o lume fragmentată de conflicte care au tendința de a se globaliza și de polarizări culturale duse la extrem. Se simte însă o...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...