Săptămâna care a început la Botoşani cu un record negativ de -18,4°C se încheie cu o diferenţă de temperatură de aproape 30 de grade.
Astfel, astăzi, mâine şi duminică, temperaturile vor fi apropiate de cele de primăvară, cu maxime de 9-10°C şi minime de 0°C.
Şi în ţară temperaturile vor creşte simţitor. Astfel, în sudul și în vestul țării, se vor înregistra maxime de până la 12°C. Cerul va fi variabil și doar prin regiunile nord-vestice vor fi condiții pentru ploi slabe. Vântul va sufla însă cu 80 km/h în nordul Carpaților Orientali și cu viteze ceva mai reduse în regiunile vestice.
Şi în ţară temperaturile vor creşte simţitor, fiind mai mari decât cele normale. La două zile după ce în toată ţara a fost ger, maximele vor ajunge la 12 grade Celsius în sud şi vest.
Vremea va deveni deosebit de caldă în sudul şi în vestul ţării, unde se vor înregistra până la 12 grade Celsius. Cerul va fi variabil şi doar prin regiunile nord-vestice vor fi condiţii pentru ploi slabe.
Vântul va sufla însă cu 80 km/h în nordul Carpaţilor Orientali şi cu viteze ceva mai reduse în regiunile vestice.
În Capitală, vremea va deveni deosebit de caldă pentru ultima decadă din ianuarie: la amiază vor fi în jur de 10 grade. Anormal de cald va fi şi în zilele următoare: termometrele vor indica până la 13 grade Celsius. Soarele îşi va face simţită prezenţa până la sfârşitul săptămânii, când norii se vor strânge deasupra oraşului şi vor aduce ploi temporare.