Între manifestările din acest an se remarcă un proiect major – o ediţie bibliofilă cu poeme dedicate efigiei eminesciene.
– Lucia OLARU NENATI
Cu toată seceta de mișcare produsă de trena Covidului, nici în acest an totuși nu s-a domolit cu totul elanul aniversar obișnuit de ani de zile în ianuarie, în tot spațiul cultural românesc, fie el în interiorul fruntariilor, ori în afara lor. Firește că amploarea manifestărilor eminesciene organizate în aceste zile, ce urmează parcă în chip firesc în continuarea sărbătorilor religioase din debutul anului, s-a subțiat însă în chip considerabil.
Dar n-au dispărut cu totul, căci celebrarea lor a intrat oarecum în reflex, după cum se poate constata pe oricare petec de pământ locuit de români. Firește că instituțiile de cultură, cele care au în specificul lor datoria de-a respecta cum-necum acest calendar, se străduiesc să-și îndeplinească sarcinile din fișa postului.
Dar nu sunt numai ele. Ci mai există și niște ciudățenii, adică un fel de oameni-instituție care nu contenesc să caute și să găsească, uneori poate chiar mai mult și mai original decât ceilalți, noi modalități de a celebra ziua convenită a reprezenta apariția pe pământul românesc a omului-geniu și care, tocmai din acest motiv, a devenit Ziua Națională a Culturii Române.
Un asemenea exemplu îl reprezintă demersul realizat de Asociația botoșăneană Regal d’Art, reprezentată de doamna Lili Bobu, aceea care, de-a lungul timpului, s-a remarcat prin realizarea unor ediții bibliofile apreciate de cititori, dar și de cunoscătorii avizați și chiar de componenții unor jurii de concursuri – precum acela intitulat „Arta cărții” – pentru co-rezonanța fondului lor cu forma. Respectiv, a textelor conținute, semnate de autori de valoare, cu aspectul bibliofil al acelor cărți care, prin minuția deosebită a esteticii lor, amintesc de gloria revolută a bibliofiliei.
De pildă, gândul aduce la lumina amintirii aspecte din istoria noastră culturală, precum marile cărți și incunabule realizate în liniștea mânăstirilor cu arta unor tablouri rare și uimitoare. La acest efect contribuie proporțiile cărților realizate acum, hârtia mătăsoasă, învelișul catifelat al coperților, mereu în culori șocante, dar nu țipătoare, scrisul elevat caligrafic, cu cerneală aurie sau argintie, ilustrațiile deosebit de valoroase și adecvate, ingenios așezate în pagină și, nu în ultimul rând, bijuteriile atașate pe coperți, nu o dată din cristal șlefuit sau intarsiat cu simboluri semnificatoare.
Printre cărțile de acest fel se numără cele semnate de Grigore Vieru (la a cărui ediție bibliofilă integrală creatoarea lucrează de multă vreme!), Eugen Doga, Nicolae Dabija, Ana Blandiana, Horațiu Mălăele ș.a.
100 de poeme dedicate efigiei eminesciene
Dar acum, în acest ianuarie atât de vitreg și neprielnic exprimărilor extrovertite de odinioară ale sărbătorii ce a generat Ziua Culturii Naționale, imperioasa recluziune a dat la iveală un proiect major la care impenitenta creatoare de frumos cultural șlefuiește de multă vreme. Așadar, în această zi considerată, încă nu știm dacă pe bună dreptate, sau doar în chip simbolic, ziua nașterii eminesciene, ea dă la iveală un prim exemplar – să-i zicem „princeps”, conform limbajului bibliofil – al unui impozant „ceaslov” la care lucrează de multă vreme. Acesta poartă pe coperta de catifea bleumarin inscripția caligrafiată cu cerneală aurie: „Eminescu – dorul de absolut; 100 de poeme dedicate efigiei eminesciene”, iar pe cristalul atașat se află gravată semnătura eminesciană.
Conținutul cărții cuprinde creații remarcabile scrise de-a lungul întregii posterități eminesciene, semnate de poeți români reprezentativi, poeme care, adunate laolaltă, configurează un corpus copleșitor ca intensitate, originalitate lirică, metaforică ori semantică, ce amintește de inspirata definiție dată de Edgar Papu poeziei autentice, aceea de purtătoare de ”adevăruri surpriză”.
De remarcat că acest ansamblu mai poate avea și o altă semnificație, aceea de a reprezenta concret unitatea națională a poeziei românești, în jurul reperului eminescian, prin alăturarea unor nume din țară, dar și din Basarabia și Bucovina, precum și din diaspora actuală. Abundența de semnatari ai unor asemenea dedicații care, cum nu se putea altfel, n-au mai încăput în suma stabilită, a făcut necesară o promițătoare Addenda.
Valoarea acestui tom impozant crește însă în chip exponențial și prin atașarea în avangarda fiecărui poem a unei lucrări plastice deosebite, alese cu migală și discernământ, menită a sugera expresivitatea lirică și a o potența prin intermediul unei alte modalități creative sau, cu alte cuvinte de multă vreme exprimate: ”ut pictura poesis”. Acest procedeu afirmă considerabil valabilitatea demersului și confirmă peste decenii pe acela realizat de Petre Popescu Gogan în tomul său intitulat „Eminescu în arta plastică”.
Prefață semnată de academicianul Mihai Cimpoi
Cu obișnuita sa eleganță nobiliară, autoarea acestui tom absolut unic, nu uită să acorde un spațiu generos mulțumirilor adresate fiecărui participant, sprijinitor sau contributor de ori fel la dobândirea imensului material, la realizarea oricărei înfăptuiri, la furnizarea oricărei informații sau obiect necesar constituirii acestui Everest al recunoașterii confraterne a lui Eminescu.
Impunătorul volum este prefațat de către eruditul eminescolog, academicianul Mihai Cimpoi, autor al mai multor cărți privitoare la marele poet, dar și al unui „Dicționar academic” referitor la acesta. Tot domnia sa este și inițiatorul și coordonatorul Congresului mondial al eminescologilor ce se desfășoară de niște ani buni la Chișinău.
Postfața originalului volum a cărui realizare a intenționat celebrarea în chip simbolic a aniversării, chiar și în acest an pandemic, a ivirii pe lume a Poetului, este semnată de către autoarea acestor rânduri, prin care voi încheia și cartea și prezentul excurs.
„Mă bucură înfăptuirea dorită cu ardoare și străduință de către doamna Lili Bobu, această iubitoare profesionistă a purtătorilor de har, văzând eu, înaintea cititorilor, ce document prețios de istorie literară și sufletească se rostuiește astfel din osârdia sa și care vorbește despre roadele diferit inspirate ale singurătăților atâtor poeți, ca un lung șir de cavaleri benedictini ai posterității poetice eminesciene.
Asta pentru că fiecare poet adevărat, născut, iar nu făcut, se înfruntă doar cu singurătatea sa în turnirul grav al aflării Graalului-har, singurătăți care gestează, fiecare diferit, în cugetele ceremonioase și înfiorate ale atâtor generații de singurătăți poetice, tinzând, fiecare în parte sau toate laolaltă, să răspundă cu ecoul și ardoarea prețuirii lor, cu înalta lor ofrandă, Marii Singurătăți eminesciene, aceea care și-a jertfit nopțile Sinelui în căutarea Graalului său: înaltul, tainicul, profundul și dăinuitorul Adevăr”.
