În plină iarnă, Petru Zugravu, din Borolea – Hăneşti, locuieşte în condiţii greu de imaginat. Bărbatul a fost găsit de Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani. Petru Zugravu locuieşte înr-o casă bătrânească, iar din interior vede cerul prin pereţi şi prin acoperiş.
„Este o casă care stă să se dărâme şi, privită de la distanţă pare părăsită. Când plouă, mai cedează câte o bucată din acoperiş. În camera unde doarme, pereţii sunt afumaţi, ieşind în evidenţă doar soba şi un pat cu câteva lucruri. Petru Zugravu are 55 de ani, unicul venit fiind banii câştigaţi atunci când munceşte cu ziua. Are probleme de sănătate, însă nu-şi permite să cumpere medicamente. Atât de mult s-a învăţat cu sărăcia, încât îi este greu să creadă că noi vrem să-l ajutăm. I-am dat o sută de lei să-şi cumpere de mâncare şi a spus că nu a avut de mult timp atâţia bani”, a povestit Daniel Câşlariu.
Tânărul a făcut apel la toţi cei care se pot implica în acest caz pentru a-l putea ajuta pe Petru Zugravu. „Am decis să îl ajutăm şi avem nevoie de sprijinul dumneavoastră! Vă rog din suflet să ne fiţi alături să-l salvăm de frig, de foame şi de sărăcie! Are nevoie de lemne pentru iarna aceasta, alimente, încălțăminte (42) și un aragaz. De asemenea ne dorim să îi cumpărăm câteva materiale de construcţie pentru a putea începe o căsuţă nouă cum dă căldura”, a explicat Daniel Câşlariu.
„Statul român nu mai are grijă de cetăţenii doborâţi de sărăcie”
Marcat de situaţia în care se află Petru Zugravu, Daniel Câşlariu nu a ezitat să-şi arate revolta faţă de lipsa de reacţie a multor funcţionari plătiţi să facă asistenţă socială.
„Vin în faţa dumneavoastră cu o constatare dureroasă – statul român nu mai are grijă de cetăţenii doborâţi de sărăcie. Funcţionari publici plătiţi regeşte fac asistenţă socială doar din birouri, în timp ce zeci sau chiar sute de semeni se zbat în sărăcie, deznădejde, suferă de frig şi de foame. Oare respectivii nu au nicio strângere de inimă atunci când îşi primesc salariul? Oare se gândesc la cei sărmani? Nu cred. Dacă s-ar gândi, nu am mai găsit noi în judeţ cazuri disperate”, a declarat Daniel Câşlariu.
Cei care doresc să se implice în acest nou proiect umanitar au la dispoziţie conturile Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani: RO03BTRLRONCRT0530156401 (lei), RO50BTRLEURCRT0530156401 (euro), RO08BTRLGBPCRT0530156401 (lire sterline), Codul Swift BTRLRO22, cu specificația Petru.