spot_img
luni, aprilie 21, 2025
AcasăLocal BTPanică într-un bloc de pe Calea Națională. Incendiu într-un balcon

Panică într-un bloc de pe Calea Națională. Incendiu într-un balcon

Panică într-un bloc de pe Calea Națională din municipiul Botoșani, după ce bunurile depozitate într-un balcon situat la etajul II s-au aprins, cel mai probabil, de la o țigară lăsată aprinsă lângă materiale combustibile.
Cu toate că proprietara era în apartament, aceasta nu a simțit miros de fum. Alarma a fost dată de câțiva trecători care au observat flăcările și au sunat la 112. „La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanţă. La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, ardeau o parte din bunurile din balcon, existând pericolul de propagare la una dintre camere”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Femeia a suferit un atac de panică dar a refuzat transportul la spital. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Nu s-a impus evacuarea altor locatari.

Prevenirea incendiilor provocate de fumat

– O țigară aruncată la întâmplare sau lăsată să ardă în apropierea unor materiale combustibile poate provoca incendii. În unele cazuri, acestea ard mocnit, cu degajări mari de fum, iar dacă sunt și persoane surprinse în astfel de incendii, există posibilitatea de intoxicare cu monoxid de carbon.
–  Indiferent de situație, respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de acest viciu:
– utilizați o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor şi care să fie confecţionată dintr-un material care nu ia foc;
– puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
– dacă aveți nevoie să vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru odihnă nu aprindeţi ţigara.
– Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigară să ardă în scrumieră.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
25.6 ° C
25.6 °
24.4 °
38 %
2.8kmh
5 %
lun
26 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °
vin
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au mai prins curaj acuma, au văzut că chiar vine primăvara.

EDITORIAL

Trăim o lume fragmentată de conflicte care au tendința de a se globaliza și de polarizări culturale duse la extrem. Se simte însă o...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...