Două persoane au ajuns la spital, iar o a treia a avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului, în urma unui accident rutier, care a avut loc în această dimineaţă, în oraşul Bucecea, din judeţul Botoşani. În urma incidentului care a avut loc pe drumul ce leagă Bucecea de Huțani, şoferul a fugit de la faţa locului, iar acum este căutat de poliţişti. Maşina, un Volkswagen Golf s-a răsturnat pe cupolă şi s-a oprit într-o ţeavă de gaz.
Martorii le-au spus poliţiştilor că autoturismul circula cu viteză foarte mare, iar într-o curbă şoferul a pierdut controlul volanului, a lovit în plin o maşină parcată pe trotuar, iar mai apoi s-a răsturnat pe cupolă. Toţi cei patru pasageri au rămas blocaţi, fiind scoşi de localnici.
Martorii spun că şoferul era băut, şi asta pentru că după ce a fost scos din maşină, i-a înjurat pe cei care l-au ajutat, ba chiar i-a şi îmbrâncit, iar mai apoi a fugit de la faţa locului. „O maşină era pe trotuar, iar altă pe podeţ. După impact, pur şi simplu au zburat una în alta. Au venit cu foarte mare viteză. Uitaţi câţi metri a zburat maşina asta. Patru erau în maşină. Am fost aici de la început. Unul din ei a dispărut. Era foarte recalcitrant. Era şi un copil în maşină. O faţă de vreo 12 ani. I-a ajutat ginerele meu şi au ieşit din maşină, iar apoi şoferul a sărit la bătaie şi a fugit”, a spus proprietara casei din zonă.
„Erau suspiciuni ca o ţeavă de gaz să fie ruptă”
În urma unui apel la 112, la faţa locului au ajuns pompierii şi trei ambulanţe, însă cadrele medicale au mai găsit doar trei dintre cei patru ocupanţi. Unul dintre aceştia a primit îngrijiri la faţa locului, iar fetiţa şi încă un adult au fost transportaţi la spital pentru evaluare şi investigaţii amănunţite.
Pompierii au solicitat şi intervenţia unei echipe de la firma de distribuţie a gazelor pentru a se asigura că nu sunt scurgeri de gaze după ce maşina a lovit şi o ţeavă de alimentare. În portbagajul maşinii a fost găsită şi o capră rănită, fiind scoasă de echipele de intervenţie.
„Am fost solicitaţi pentru un accident rutier. Când am ajuns la faţa locului, erau doar trei victime. A patra a fugit de la locul intervenţiei. Nu era niciuna prinsă în maşină. Toate erau la ambulanţe pentru îngrijiri medicale. Între timp, noi am asigurat zona pentru că erau suspiciuni ca o ţeavă de gaz să fie ruptă, dar nu s-a confirmat”, a precizat plutonierul Cătălin Guluțanu, șeful gărzii de intervenție din cadrul ISU Botoșani.
„Şoferul s-a certat cu un om de aici şi a fugit”
Cea de-a treia victimă care a rămas la faţa locului nu le-a putut oferi prea multe indicii poliţiştilor despre accident şi nici despre şofer, care acum este căutat de oamenii legii.
„Nu e maşina mea. Am coborât din maşină, dar eram în spate. Eram trei în maşină, patru cu tot cu şofer. Şoferul s-a certat cu un om de aici şi a fugit. În maşină mai era fata mea, fratele şi eu. Nu ştiu unde a fugit”, a spus unul dintre pasageri.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi încearcă să stabilească cine era la volan pentru a fi tras la răspundere.