spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTAfacerist botoșănean scos de pe lista revoluționarilor

Afacerist botoșănean scos de pe lista revoluționarilor

Omul de afaceri botoșănean Adrian Ochișor, cel care a deținut restaurantul „Kilometrul 0” care a funcționat o perioadă chiar în incinta Palatului Administrativ, se războiește în instanță cu Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România (SSPR). Motivul principal îl reprezintă o decizie adoptată anul trecut de instituția cu pricina prin intermediul căreia omul de afaceri a rămas fără titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.

Om de afaceri declarat colaborator al Securităţii

Totul a plecat de la o constatare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care omul de afaceri a fost declarat ca fost colaborator al Securității, calitate recunoscută mai apoi prin intermediul unei decizii a Curții de Apel București, care a rămas definitivă. Cum legea care reglementează statutul revoluționarilor interzice atribuirea acestui titlu persoanelor care au fost dovedite că au fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, anul trecut SSPR a trimis o adresă Administrației Prezidențiale în vederea emiterii unui decret privind retragerea titlului pentru Adrian Ochișor, dar și o comunicare către Casa Națională de Pensii Publice, în vederea sistării îndemnizației. Totodată, a fost înștiințată și Prefectura pentru anularea certificatului de revoluționar.

Decret emis de Preşedinte pentru retragerea titlului

În urma acestei decizii, în luna octombrie 2020, președintele Klaus Iohannis a emis un decret prin care i-a retras titlul lui Ochișor. În replică, omul de afaceri a deschis o acțiune în instanță, încercând să demonstreze că a participat la revoluție și merită să dețină în continuare certificatul de revoluționar, iar decizia SSPR ar fi fost nelegală, întrucât nu a avut avizul din partea Comisiei de specialitate care funcționează în cadrul Parlamentului. Instanța de fond i-a respins însă acțiunea ca nefondată, iar procesul va continua la Curtea de Apel Suceava.

Lista cu revoluționarii cărora li s-a retras titlul de luptător în revoluție

Ivaşcu Emil, Manea Constantin, Muntean Vasile, Ştefănescu Adrian, Strafalogea Emilia, Chicuş (Cenuşe) Ştefania Livia, Chira Mugurel, Ecmegian Marian, Gabrovschi Teodor, Gaida Francisc, Găină Negru Toader, Maglasu Mircea, Marcu Gheorghe, Mardale Niculae, Marin Dumitru, Marinescu Petre, Marius Adriana Laura, Mitrofan Gigi, Miu Virgil, Muşunoi Vasile, Noghea Victor, Ochişor Adrian, Păcurar Ioan, Plăvache Ştefan, Pricop Gheorghe, Protopopescu Ion, Pruteanu Mircea, Ştefanescu-Goettlicher Maria, Turc Ioan Marius, Ştefan Virgiliu, Negrea Vasile.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.6 °
89 %
1kmh
92 %
S
14 °
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...