Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoşani, a transmis botoşănenilor un mesaj la final de an. „Acest an ne-a adus momente dificile dar și multe învățături. În acest an, am învățat, în primul rând, să fim solidari, chiar și de la distanță și să apreciem normalitatea, cursul firesc al zilelor cu care eram obișnuiți!
Să sperăm împreună că în acest an ce vine ne vom putea recâștiga zilele obișnuite! Vă invit să privim cu optimism și încredere spre viitor, spre un nou început!
Dragii mei, vă doresc ca 2021 să vă aducă multe realizări, bucurii și multă sănătate!
LA MULȚI ANI!”, a transmis primarul municipiului Botoşani.
Din păcate, din cauza pandemiei, municipalitatea botoşăneană nu va organiza în acest an tradiţionalul spectacol de Revelion. Primul spectacol a fost organizat de municipalitate în anul 2000 şi în fiecare an reprezenta un prilej pentru mii de botoşăneni de a întâmpina împreună un nou an.