Un autoturism parcat pe strada Ion Pillat din municipiul Botoșani a fost distrus parțial în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de marți spre miercuri.
„Alarma s-a dat puțin după ora 2, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, ardea partea din față a autoturismului. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Potrivit acelorași surse, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs în instalația electrică a autoturismului.
.