Două dintre cele mai vechi civilizații cunoscute, care foloseau săptămâna de șapte zile, au fost cea babiloniană și cea evreiască. Spre deosebire de acestea, egiptenii foloseau 12 cicluri de câte zece zile, alte cinci zile fiind zile de sărbătoare, în timp ce la romani, în epoca republicană, ciclul era de câte opt zile, a opta zi fiind dedicată cumpărăturilor necesare pentru următorul ciclu de opt zile. În marea majoritate a perioadei republicane, romanii nu foloseau denumiri distincte pentru zilele săptămânii, ci le etichetau cu litere de la A la H. Trebuie să menționăm că nu întotdeauna ziua „H” era ziua de cumpărături, cum s-ar putea crede. Aceasta deoarece anul calendaristic nu se împărțea exact la opt, motiv pentru care ziua a opta se schimba în fiecare an, iar romanii se referau la zilele săptămânii în funcție de apropierea lor de ziua de cumpărături, care devenise una de referință. Abia din 321 î. Hr., împăratul Constantin cel Mare consacră săptămâna de șapte zile, iar duminica zi A Domnului și zi de odihnă. Urmare a influenței Romei, dar și a creștinismului, noul format al săptămânii s-a răspândit și s-a păstrat în mai multe regiuni ale lumii. Revenind la originea numelor zilelor săptămânii, să menționăm faptul că astrologii antici mesopotamieni dădeau fiecărei zile numele câte unui zeu. Mai târziu, grecii au numit aceste zile „theon hemerai”, adică zile ale zeilor, lucru firesc într-o cultură în care religiozitatea constituia elementul fundamental. Fiecare zi a săptămânii era dedicată câte unui zeu, lunile anului urmând, întrucâtva, aceeași tendință, fiind numite după zei din panteonuri diferite (ianuarie, februarie, martie, iunie, la romani, aveau alte denumiri în calendarul grecesc, suprapuse propriei mitologii; de exemplu luna februarie, numită la romani așa după zeul subpământean Februs, era numită la greci Anthesterion, după „Anthesteria”, unul dintre cele patru festivaluri anuale dedicate zeului Dionysos). Când romanii au înlocuit „săptămâna” de opt zile cu cea de șapte, au adaptat numele zilelor la numele zeilor proprii, modelul lor fiind apoi urmat de popoarele germanice, care însă făceau referire la zeii din panteonul specific lor. Deși zeii grecilor și ai romanilor sunt cei mai populari și mai cunoscuți la nivel european, în bună parte din Europa zeii germanici și nordici s-au impus, dând numele lor zilelor săptămânii. În diferite regiuni geografice, săptămâna începe în zile diferite, de regulă duminică sau luni, dar voi începe explicarea originii numelor zilelor săptămânii cu ziua de luni, prima zi a săptămânii cel puțin la noi, românii. Literal, luni ar însemna „ziua Lunii”, iar acest omagiu adus lunii poate fi observat și în alte câteva limbi. În latină este „dies lunae”, adică „ziua lunii”. Vechii greci îi spuneau acestei zile „hemera selenes”, ceea ce înseamnă același lucru. În limbile neolatine, zilei de luni i se spune „lunes”, în spaniolă, respectiv „lundi”, în franceză, pe filiațiile „luna”, respectiv „lune”, ambele cuvinte desemnând Luna. Grecii creștini au preluat ordinea zilelor săptămânii de la evrei; conform tradiției iudaice, ultima zi a săptămânii este „sabatul”, adică sâmbăta, de aceea zilei de luni, a doua după cea de sâmbătă, grecii moderni îi spun „deutera”, adică ziua a doua. Și la englezi prima zi a săptămânii este duminica, numită de ei „sunday” – „ ziua soarelui”, corespunzătoare duminicii de la noi, în timp ce ziua de luni este „monday”, adică ziua lunii. Zilei de luni germanii îi spun „montag” – ziua lunii, în timp ce rușii o denumesc „ponedelinik”, plecând de la protoslavul (cuvânt vechi slav) „poledelinikă”, adică „după duminică”.
(Va urma)
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Sîn (akkadiană) sau Nanna (sumeriană) era Zeul Lunii în mitologia mesopotamiană, numele său fiind dat zilei de luni. Se credea că el a dăruit oamenilor timpul. Numărul 30, unul dintre simbolurile lui, reprezenta cele 30 de zile ale lunii. Era reprezentat sub formă de semilună sau a unor coarne de taur. Cel așezat este regele Ur-Nammu, iar în fața sa, deasupra, semiluna reprezentându-l pe zeul lunii.
Statuie romană înfățișând-o pe Selene, zeița greacă a Lunii. Pe cap are semiluna, ca semn distinctiv, în timp ce mantia nopții îi flutură pe deasupra
