spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTPediatru diagnosticat cu Covid19 după ce a leşinat în timpul unei consultaţii

Pediatru diagnosticat cu Covid19 după ce a leşinat în timpul unei consultaţii

Un cunoscut medic pediatru din Botoşani a fost depistat cu Covid19 după ce a leşinat în timpul unei consultaţii.

În vârstă de 78 de ani, medicul pensionar activa de mai mult timp în sistemul medical privat din Botoşani. Aceasta şi-a pierdut cunoştinţa în timp ce consulta, marţi, o fetiţă de doi ani. După ce alţi colegi şi personalul medical din clinică i-au sărit în ajutor, aceasta şi-a revenit, iar ulterior a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) şi transportată la Urgenţe.

Cadrele medicale au supus-o unor investigaţii de ruină, însă au şi testat-o pe colega lor pentru prezenţa SARS-CoV-2. După ce au stabilizat-o din punct de vedere hemodinamic, rezultatul testului PCR a venit pozitiv, medicul fiind diagnosticat cu Covid19.

Aceasta a fost izolată la domiciliu, unde va primi tratamentul de specialitate, urmând ca starea de sănătate să îi fie monitorizată de un infecţionist.

Peste 40 de noi cazuri în prima zi de Crăciun

În ultimele 24 de ore alţi 43 botoşăneni au fost depistaţi cu noul coronavirus. 27 dintre noile cazuri au fost depistate în rândul locuitorilor din municipiul-reședință de județ.

Potrivit autorităţilor judeţene, de la începutul pandemiei judeţul Botoşani a înregistrat 7.808 cazuri de Covid19. Dintre aceştia, 6.657 au scăpat de boala care a acoperit întreaga planetă. Alţi 844 de pacienţi încă mai sunt diagnosticaţi cu Covid, în timp ce 307 au pierdut lupta cu boala.

La nivelul judeţului rata de contaminare este de 1,66 la mie, în timp ce în municipiul Botoşani a scăzut la 3,67 de cazuri la mia de locuitori, iar în comuna Leorda, rata este de 5,06.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
17.9 ° C
21.6 °
17.8 °
49 %
1.9kmh
12 %
D
18 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
24 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...