sâmbătă, mai 3, 2025
AcasăLocal BTAccidentat mortal pe trecere în Ajun de Crăciun (video)

Accidentat mortal pe trecere în Ajun de Crăciun (video)

Un cumplit accident de circulaţie a avut loc, joi seară, în Ajun de Crăciun. Un bărbat a cărui identitate nu a putut fi stablită, a fost lovit în plin de un autoturism Volkswagen Passat, condus de un tânăr de 22 de ani.

Accidentul a avut loc pe Calea Naţională, pe sensul de mers dinspre stadion spre gară, cu câteva zeci de metri înaintea sediului EOn. Victima a încercat să traverseze strada pe trecerea de pietoni, dar a fost lovit în plin.

Impactul a fost unul atât de violent, încât victima a fost proiectată prin aer câţiva metri, după care aruncată pe asfalt. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj de la Ambulanţă, însă din păcate cadrele medicale nu au mai putut face nimic. “La faţa locului am găsit o victimă de sex masculin, cu leziuni craniene deosebit de grave, incompatibile cu viaţa. A fost declarat decesul”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au declanşat o anchetă pentru a stabilli cauzele producerii accidentului. Aceştia au stabilit şi identitatea victimei, care are 60 de ani. “În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

00:00/01:01
Truvid
auto skip

Şocant este faptul că în urmă cu exact un an, în Ajunul din 2019, un alt bărbat a fost accidentat mortal în zona ANL Cişmea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
72 %
1.9kmh
15 %
S
30 °
D
26 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...