spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTLocuință amenințată de flăcări

Locuință amenințată de flăcări

O familie de pe strada Tulbureni din municipiul Botoșani a fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului pentru că nu şi-a izolat coșul de fum față de materialele combustibile. Pompierii militari au intervenit prompt, reuşind să stingă incendiul înainte ca acesta să producă pagube materiale însemnate.

Alarma s-a dat în această dimineață, puțin înainte de ora 9, iar la fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„La sosirea forțelor de intervenție, ardea o parte din acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul acoperiș, dar și la bunurile din interior”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Coşurile de fum defecte, necurăţate sau neizolate termic față de materialele combustibile se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani, în sezonul rece şi nu numai. Din acest motiv, pompierii le reamintesc botoșănenilor că astfel de evenimente se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești.

Pentru preîntâmpinarea acestor situații, coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate şi autorizate.

De asemenea, în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile.

Totodată, coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.7 ° C
23.8 °
22.8 °
39 %
2.2kmh
48 %
D
24 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...